Principesa Muna al Hussein a Iordaniei – decorată la Palatul Elisabeta de Custodele Coroanei Române

Alteţa Sa Regală Principesa Muna al Hussein, mama Suveranului haşemit al Iordaniei, a fost decorată, joi seară, cu Ordinul Regal de Familie „Custodele Coroanei Române”.

Ceremonia s-a desfăşurat în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Alteţei Sale Regale Principele Radu, Alteţei Sale Regale Principesa Sofia şi Alteţei Sale Regale Principesa Maria.

 

Alteţa Sa Regală Principele Radu a elogiat relaţia României cu Iordania, „unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai noştri în trecut, în prezent şi în viitor”, dar şi „motivaţia sufletească” a ţării noastre de a fi alături de Regatul Haşemit.

„România are şi o motivaţie sufletească pentru a fi alături de Iordania, fiindcă, de cinci decenii încoace, mii, dacă nu zeci de mii de intelectuali iordanieni vorbesc fluent limba română, unii dintre ei şi-au întemeiat familii care cuprind români şi sunt la fel de patrioţi şi la fel de ataşaţi de ţara noastră, pe cât sunt de ţara lor maternă. Există şi o foarte puternică legătură de familie, de la Regele Mihai şi Regele Hussein, până la Custodele Coroanei Margareta şi Regele Abdullah II, familiile regale au făcut un efort permanent pentru ca Orientul Mijlociu să fie aproape de sud-estul Europei şi pentru ca ţările noastre să fie un model de conlucrare”, a spus Principele Radu.

 

El a omagiat prezenţa în România a Alteţei Sale Regale Principesa Muna al Hussein, mama Suveranului Haşemit al Iordaniei, „care, în curând va împlini 20 de ani de când vizitează ţara noastră pentru proiecte generoase legate de învăţământul vocaţional, de apărare, de sănătate şi de proiecte sociale”.

Decoraţia Ordinul Regal de Familie – Custodele Coroanei Române a fost înmânată de Majestatea Sa Margareta.

 

Înaltul oaspete iordanian a caracterizat evenimentul drept „un adevărat moment de mândrie”.

„Nu numai pentru mine, ci pentru toţi cei cu care am avut privilegiul de a lucra alături de-a lungul carierei mele, primirea acestei recompense este o reflectare a legăturilor puternice ale legăturilor de prietenie între Iordania şi România. Cele două naţiuni au o istorie de cooperare, respect reciproc şi schimburi culturale, prin care, de-a lungul anilor, am construit punţi între diferite domenii: economice, educaţionale, culturale, care ne-au îmbogăţit pe măsură ce mergem înainte”, a spus Alteţa Sa Regală Principesa Muna al Hussein.

 

Aceasta şi-a exprimat „încrederea că aceste legături vor continua să înflorească, permiţându-ne să lucrăm către un viitor care să beneficieze ambele naţiuni”.

„Sunt profund onorată să joace un rol, oricât de mic, în promovarea acestei relaţii (..) şi aştept cu nerăbdare să continui dezvoltarea relaţiilor dintre Iordania şi România într-un parteneriat”, a mai spus mama Suveranului Haşemit al Iordaniei.

 

La invitaţia autorităţilor române, Alteţa Sa Regală Principesa Muna al-Hussein se află într-o vizită în România de luni, 21 octombrie, până vineri, 25 octombrie.

Joi seară, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit un dineu oficial în onoarea Alteţei Sale Regale Principesa Muna al Hussein a Iordaniei. Au fost prezenţi: ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, consilierul prezidenţial Diana Loreta Păun, secretarul de stat Raed Arafat, Nunţiul Apostolic, Monseniorul Giampiero Gloder, ambasadorul Iordaniei la Bucureşti, Mutaz Khasawneh, Episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, ai Muftiatului Cultului Musulman din România, ai Ordinului Asistenţilor Medicali din România, înalţi oaspeţi din Regatul Haşemit al Iordaniei, precum şi membri ai Casei Majestăţii Sale. AGERPRES / (AS – autor: Daniel Popescu, Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO

LIVE TEXT Rangers-FCSB: A început partida de pe Ibrox Park

Senatorul ieșean, Liviu Brătescu, a tras din nou un semnal de alarmă cu privire la situația economică a României