Tehnică inovatoare în chirurgia sânului: Minimal Invasive Aesthetic, prima proteză bioinjectabilă, prima tehnică chirurgicală în care chirurgul nu mai foloseşte bisturiu

Chirurgul estetician Constantin Stan a prezentat, joi seară, procedura MIA – armonizare mamară cu implant biocompatibil, o inovaţie în chirurgia sânului, care duce la rezultate care ”creează imaginea unui sân foarte plin şi natural”. ”Este prima proteză care are minim şi cea mai mică rată de complicaţie post-operatorie”, a explicat medicul.

”Aceste proteze au particularităţi deosebite, dezvoltate în decursul timpului, care au permis tehnici revoluţionare. Cuvântul este folosit, revoluţionar, dar eu aş prefera să folosesc cuvântul nu revoluţionar, revoluţionar înseamnă să schimbăm totul. Nu schimbăm chiar totul, vorbim de mai multe tehnici care arată evoluţia şi nivelul remarcabil de tehnologie şi de inovaţie în chirurgia sânului”, a afirmat Constantin Stan, joi seară, la . 

 
Medicul a precizat că nu toţi chirurgii pot să facă această intervenţie dacă nu sunt autorizaţi şi dacă nu au primit, după un curs intens de formare, ca şi clinica în care îşi desfăşoară activitatea, acreditarea pentru a implementa această tehnică. 

 
El a explicat că MIA nu este un brand, este acronimul de la Minimal Invasive Aesthetic.
 
”Este prima proteză şi primul protocol de chirurgie bazat şi pe un set de instrumente dezvoltate special, printr-un proces de inovaţie extrem de lung, laborios, dar în acelaşi timp extrem de plin de energie a celor care au fost în Departamentul de dezvoltare şi cercetare la care am avut şansa să mă alătur acum şase luni, ce ne-a dat posibilitatea, practic, să transformăm toate aceste lucruri. Prima proteză bioinjectabilă, prima tehnică chirurgicală în care nu mai folosim bisturiu. Prima tehnică chirurgicală în care stăm cu cicatrici cât mai mici la distanţă de glanda mamară. Prima tehnică chirurgicală în care proteza, cu un termen plastic pe care îl folosesc în prezentările mele, a ajuns acolo unde trebuia să fie de la început, adică în interiorul glandei mamare şi nu în spatele muşchiului pectoral, distrugând muşchiul, sau în faţa muşchiului pectoral afectând vascularizaţia, stabilitatea sânului sau inervaţia sânului sau capacitatea de alăptare. Apoi, e prima proteză din istorie având o formă dublu convexă, diamantat se numesc. Apoi, e prima proteză care pentru dimensiuni foarte mici, graţie acestui design special, pot să dea sâni care creează imaginea unui sân foarte plin şi natural. Este prima proteză care are minim şi cea mai mică rată de complicaţie post-operatorie, mă refer la capsula contractilă cunoscută în sistemele clasice care deformau proteza sau ruptura protezei”, a explicat medicul.
 
Medicul a adăugat că nivelul de rezistenţă şi de deformare, acceptarea deformării şi de elasticitate este aproape de 4-5 ori mai mare decât cel pe care îl au protezele existente şi dezvoltate până acum.

Consiliului Local din Miercurea-Ciuc format din 18 reprezentanţi ai organizaţiilor maghiare şi un membru PSD / Korodi Attila, primarul reales: Am reuşit să punem lucrurile în ordine în Miercurea-Ciuc în multe domenii

Caz rar al unui tânăr ajuns la spital complet paralizat/ Boala, provocată cel mai probabil de un virus rămas neidentificat/ Starea actuală a pacientului şi explicaţiile unui medic