Constanţa: Un bărbat a fost reţinut după ce a înjunghiat mortal o persoană în parcarea unui mall / Agresorul era sub influenţa drogurilor

Un bărbat a fost reţinut de procurori, pentru 24 de ore, după ce l-a înjunghiat mortal pe un altul în parcarea unui mall din municipiul Constanţa. Agresorul se afla sub influenţa unor substanţe psihoactive şi va fi dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, vineri, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat acuzat de omor şi de port sau folosire fără drept a unor obiecte periculoase.

”Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 24 octombrie 2024, în jurul orei 12:00, în timp ce se aflau în parcarea exterioară a unui complex comercial de pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa, în cursul unui conflict spontan, fiind sub influenţa unor substanţe psihoactive, inculpatul a înjunghiat-o pe victima B.A. cu un cuţit, pe care îl purta asupra sa, în treimea superioară a membrului inferior stâng, zona mediană a coapsei, astfel încât i-a provocat o hemoragie masivă, care a dus la deces în scurt timp, chiar dacă personalul medical al ambulanţei a încercat resuscitarea”, au transmis procurorii.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezntat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ciolacu, de Ziua Armatei: Ca fiu de ofiţer, ştiu că a-ţi servi ţara nu e doar o profesie, e un destin asumat în numele unor idealuri/ Cu gândul la jurământul faţă de ţară, trebuie să fim responsabili – chiar dacă azi a început campania electorală şi sunte

Rusia a vizat Kievul într-un nou atac nocturn cu drone, al 15-lea din această lună