Peste 250 de operatori economici care vând dispozitive pentru mobilitate şi recuperare pentru persoanele cu dizabilităţi, verificaţi de ANPC. La peste 200 au fost găsite abateri / Şase produse erau expirate / Au fost date amenzi de peste 650.000 de lei

Peste 250 de operatori economici care vând dispozitive pentru mobilitate şi recuperare pentru persoanele cu dizabilităţi au fost verificaţi de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), iar la peste 200 dintre aceştia au fost găsite abateri. Echipele de control au găsit şase produse expirate, mai multe care nu aveau traducere în limba română sau produse fără certificat de garanţie. Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de peste 650.000 de lei.

Reprezentanţii ANPC au anunţat, vineri, că au desfăşurat la nivel naţional acţiuni verificare a respectării prevederilor legale în domeniu, la comercializarea protezelor, ortezelor, scaunelor rulante, lentilelor de corecţie aeriene şi de contact, dispozitivelor auditive etc., vândute direct şi online, ca parte a unei tematici de control. 

Au fost controlaţi 262 de operatori economici care comercializau diferite produse din categoria menţionată, abateri fiind identificate la 202 dintre aceştia. 
Valoarea produselor verificate este de peste patru milioane lei, iar valoarea celor cu abateri este de circa 800.000 lei.

Pentru neconformităţile constatate, au fost date 153 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 650.000 lei, fiind oprite temporar de la comercializare aproximativ 11.000 de produse, pentru deficienţe de etichetare.
Totodată, au fost oprite definitiv de la comercializare şase produse, pentru termenul de valabilitate depăşit, iar pentru doi operatori economici a fost luată măsura remedierii siteurilor de vânzare online. 
”Protejarea consumatorilor este o prioritate absolută, mai ales când vorbim despre dispozitive esenţiale pentru sănătate şi mobilitate, necesare, în mod special, persoanelor cu dizabilităţi. Prin aceste acţiuni de control, ANPC urmăreşte nu doar sancţionarea abaterilor, ci şi educarea şi informarea corectă a operatorilor economici, pentru a asigura accesul consumatorilor la produse de calitate, conforme standardelor legale. Continuăm să monitorizăm atent piaţa şi să acţionăm cu fermitate, astfel încât fiecare cetăţean să beneficieze de produse şi servicii sigure şi corect etichetate,” a declarat Sebastian Hotca, preşedintele interimar ANPC.
Cele mai frecvente nereguli constantate de comisarii ANPC au fost: deficienţe de etichetare (fără traducerea în limba română a elementelor de identificare şi caracterizare sau a manualelor cu instrucţiuni privind montajul, utilizarea şi eventualele avertismente etc.); nerespectarea regimului promoţiilor; comercializarea unor produse fără a fi însoţite de ceretificare de garanţie; lipsa informaţiilor complete pentru a beneficia de garanţia produselor;  garanţia de conformitate nu respectă cerinţele legale;  informarea corectă şi completă cu privire la condiţiile de anulare şi acordare a garanţiei; condiţionarea acordării garanţiei de prezentarea ambalajului original al produsului.
De asemenea, alte probleme au fost: lipsa afişării preţului de vânzare;  lipsa unor avize de funcţionare;  
lipsa de pe site-ul de comercializare a formularului tipizat de retragere şi a informaţiei potrivit căreia consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării bunurilor în caz de retragere; lipsa de pe site-ul de comercializare a link-ului către site-ul ANPC şi a plachetei SAL (Soluţionarea Alternativă a Litigiilor).

Vacanţa copiilor aglomerează din nou staţiunile de pe Valea Prahovei

O femeie, manager finaciar al unei societăţi cu profil medico-farmaceutic, trimisă în judecată pentru fals informatic şi delapidare/ Ea ar fi furat peste 32 de milioane de lei prin sute de transferuri bancare ilegale