Prezidenţiale2024/Orban: USR-iştii sunt singuri, de capul lor; Geoană nu este independent, ci candidat PSD de tip iepure

Preşedintele Partidului Forţa Dreptei (FD), Ludovic Orban, candidat la Preşedinţia României, afirmă că actuala coaliţie de guvernare PSD-PNL a avut rezultate „catastrofale”, spune despre foştii parteneri electorali, USR, că „sunt singuri, de capul lor” şi i-au lăsat un gust amar, iar despre Mircea Geoană că nu este independent, ci „un candidat PSD de ‘tip iepure’, care are în continuare acelaşi anturaj toxic de oameni dubioşi”.

„USR-iştii sunt pe craca lor, singuri, de capul lor. Au avut posibilitatea să fie alături de noi. Mărturisesc că nu le simt lipsa, pentru că am avut neplăcerea să constat că nu au avut pic de respect faţă de noi. După alegerile comasate, noi am fost arătaţi cu degetul ca vinovaţi. (…). Am rămas cu un gust amar din această colaborare, deşi eu la fiecare palmă primită am întors şi celălalt obraz, dar nici asta nu a funcţionat în relaţia cu ei, astfel încât să priceapă că este nevoie de dialog, de cooperare, de respectarea partenerilor şi a cuvântului dat şi mai ales de o înţelegere a situaţiei politice pentru a putea genera o strategie care să ducă la victorie”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă.

El a punctat că are încredere că alegătorii care au votat cu candidaţii Forţa Dreptei la locale şi europarlamentare vor continua să voteze cu autenticii oameni de dreapta şi nu se vor duce după „fenta Geoană”.

„Alegătorii care au votat cu noi la locale şi europarlamentare vor continua să voteze cu autenticii oameni de dreapta şi nu se vor duce după ‘fenta Geoană’, care este de fapt un candidat PSD-ist de ‘tip iepure’, fabricat în laboratoarele sistemului cu obiectivul clar determinat de a păcăli cât mai mulţi oameni din bazinul non-PSD, din bazinul de centru-dreapta pentru a reduce şansa unui candidat de centru-dreapta de a intra în turul doi. (…). Geoană nu este deloc un independent. (…). Geoană are în continuare acelaşi anturaj toxic de oameni dubioşi şi nu este deloc independent. (…)”, a arătat Ludovic Orban.

Liderul Forţa Dreptei a subliniat că românii trebuie să se poziţioneze în aceste alegeri prezidenţiale şi în funcţie de „rezultatele catastrofale” ale guvernării PSD-PNL, întrucât PSD „creşte şi înfloreşte doar acolo unde este sărăcie”.

Orban a adăugat că unul dintre angajamentele pe care partidul său le ia este de a anula toate „aberaţiile fiscale” introduse de actuala putere.

Sâmbătă, la Timişoara, a avut loc lansarea candidaturii lui Ludovic Orban la Preşedinţia României şi a candidaţilor partidului Forţa Dreptei pentru alegerile parlamentare. AGERPRES/(A – autor: Otilia Halunga, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Renunțarea la ora de vară: peste 60 de europarlamentari au înaintat propunerea către președinta Comisiei Europene

Burduja: România este lider în UE cu o producţie de 2,3 miliarde de metri cubi de gaz în trimestrul al doilea