VIDEO Mircea Dinescu, la un eveniment PNL: ‘Am ajuns după 30 de ani de capitalism să facă guvern în casa lui Gigi Becali?’

Invitat la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Mehedinţi la alegerile parlamentare din 1 decembrie, scriitorul Mircea Dinescu, una dintre figurile centrale ale Revoluţiei de la 1989, s-a arătat uluit de faptul că după 30 de ani de capitalism, România a ajuns în situaţia în care viitorul guvern se coace în casa lui Gigi Becali.

„Mă uit la televizor şi aud că Gigi Becali îi spune lui ăsta de la AUR – facem guvern la mine acasă. Păi am ajuns după 30 de ani de capitalism să facă guvern în casa lui Gigi Becali?! Poate unora li se pare Gigi un om de afaceri, dar nici el nu are nici o meserie. A făcut afaceri cu statul de fapt, când a luat terenuri de la Clubul Steaua, ştiţi povestea… De fapt, a fost vânzător de brânză. Nu e un mare om de afaceri şi acum a devenit mâna dreaptă a acestui băiat care nici măcar nu-şi asumă condiţia”, s-a lansat Dinescu în atacul la adresa lui Gigi Becali.

La evenimentul la care au participat aproape 3.000 de mehedinţeni, din conducerea centrală a PNL au participat prim-vicepreşedinţii Dan Motreanu şi Rareş Bogdan, alături de gazda reuniunii, liderul PNL Mehedinţi şi europarlamentarul Virgil Popescu.

Fotbal: Bayern Munchen se impune la Bochum (5-0) şi rămâne lider în Bundesliga

Ciucă reclamă că adversarii săi politici subestimează, în sondajele pe care le dau publicităţii, poziţia sa în preferinţele electoratului