Lucian Romașcanu a uimit audiența la preluarea mandatului de șef CJ: Am în minte pilda cu talantul din Biblie

Fost ministru al Culturii şi senator al PSD Lucian Romaşcanu a candidat pentru funcţia de preşedinte al CJ la alegerile locale din data de 9 iunie, ocupând prima poziţie, fiind votat de peste 60% dintre alegătorii prezenţi la urne.

„Este un moment extrem de important, onorant, emoţionant, este începutul unui nou drum pentru administraţia CJ şi pentru judeţul Buzău. Am jurat astăzi, cred că a cincea oară, de două ori ca senator, de două ori ca ministru în Guvernul României şi, iată, ca preşedinte. Primul lucru şi primul gând pe care vreau să vi-l transmit este să purtaţi în suflet tot ceea ce aţi spus când aţi spus cu mâna pe Biblie, pentru că este principalul legământ pe care l-am făcut cu oamenii care ne-au votat”, a declarat preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, cu ocazia învestirii în funcţia de preşedinte al CJ Buzău.

În urma alegerilor locale, PSD şi-a adjudecat majoritatea în rândul consilierilor judeţeni.

„Suntem CJ Buzău, nu suntem CJ PSD, PNL sau AUR. Am primit ca PSD mai multe voturi, se va regăsi acest vot în structura acestui consiliu judeţean, dar în ceea ce priveşte lucrul, tot ceea ce vom face, vreau să fim o echipă… Am întotdeauna în minte pilda cu talantul din Biblie, dacă am ajuns aici unde suntem, ni s-a dat un talant, grija noastră supremă este să-l înmulţim, nu să-l îngropăm, nu să-l păzim…”, a precizat Lucian Romaşcanu.

CJ este constituit din 21 de consilieri ai PSD, 7 consilieri aleşi pe listele PNL şi 4 consilieri din partea AUR.

Lovitură de teatru la Balonul de Aur. Anunţat câştigător de presă, Vinicius nu va primi trofeul. Delegaţia Realului şi-a anulat plecarea la Paris

Încep meciurile din grupele Cupei României. Prima etapă are cap de afiș Dinamo – FCSB / Programul complet