Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de procurorii DNA Constanța, care au contestat decizia instanțelor din Dobrogea (Tribunalul Tulcea și Curtea de Apel Constanța) de a înceta procesul penal deschis împotriva celor doi, potrivit Ziarul Amprenta.
Astfel, Tribunalul și Curtea de Apel au dispus încetarea procesului penal împotriva lui Sorin Strutinsky și Dănuț Căpățînă din cauza intervenției prescripției răspunderii penale.
Procurorii DNA Constanța au atacat această hotărâre la Înalta Curte de Casație și Justiție, însă recent Curtea Supremă a respins recursul, considerând că nu este întemeiat.
Decizia ÎCCJ este definitivă și nu mai poate fi contestată.
Sorin Gabriel Strutinsky este un cunoscut afacerist constănțean, bun prieten și partener de afaceri al lui Radu Mazăre, a fost condamnat definitiv, în iulie 2020, la 10 ani și 8 luni de închisoare, pentru infracțiuni de corupție, într-un dosar separat în care a fost acuzat că a solicitat o şpagă de circa 2 milioane de euro. Mandatul nu a fost pus în executare, întrucât acesta dispăruse deja din țară, așa cum a făcut și prietenul lui, Radu Mazăre, cu ceva timp înainte. Ulterior, s-a predat autorităților din Italia, urmând a fi extrădat, însă situația s-a schimbat ulterior.
Dănuţ Căpăţână, fostul manager al Spitalului Judeţean Constanţa, a fost și el condamnat în decembrie 2016 de Tribunalul București la 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de spălare de bani și a cinci infracțiuni de luare de mită, însă între timp a fost eliberat condiționat.
Ce acuzații a adus DNA
Conform rechizitoriului DNA, Sorin Gabriel Strutinsky a fost acuzat de complicitate la luare de mită și trafic de influență, în timp ce Dănuț Căpățînă a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată.
Procurorii DNA au spus, cu privire la acest caz, că „în perioada 2010 – decembrie 2014, inculpatul Căpățînă Dănuț, în calitate de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a pretins de la reprezentanții a două societăți comerciale remiterea unor comisioane de:
– 10% din valoarea facturilor încasate de una dintre firme de la unitatea medicală (în cadrul unui contract prin care s-au externalizat serviciile de spălătorie);
– 18-20% din valoarea investițiilor ce urmau a fi efectuate în derularea unui contract de concesiune încheiat de spital cu cealaltă societate (servicii de pompe funebre)“.
Au mai spus procurorii anticorupție că „în acest context, inculpatul Căpățînă Dănuț a primit, efectiv, printr-un intermediar, suma totală de 663.083 lei“.
„Concret, banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Căpățînă Dănuț atât pentru a truca procedurile de atribuire a unor contracte cât și pentru a introduce în caietul de sarcini și în documentația de achiziție cerințe de calificare pe care să nu le poată îndeplini decât firmele agreate“, au afirmant anchetatorii.
Potrivit DNA, „într-unul dintre cazuri, inculpatul Căpățînă Dănuț a beneficiat de ajutorul celuilalt inculpat, Strutinsky Gabriel Sorin, care și-a și însușit, prin intermediul unei societăți pe care o controla, suma de 64.649 lei“.
„În aceeași perioadă, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins și a primit de la reprezentanții aceleiași firme beneficiare suma de 346.395 lei în schimbul determinării managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța, să plătească la timp facturile și să deruleze fără probleme contractele pe care societatea respectivă le avea încheiate cu unitatea medicală“, conform anchetatorilor.
Au anunțat atunci procurorii că „în cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra a patru terenuri ce aparțin inculpatului Strutinsky Gabriel Sorin. Măsura respectivă a fost dispusă și asupra a 250 părți sociale pe care același inculpat le deține la o societate comercială“.
S-a încetat procesul penal
Printr-o actualizare a procurorilor DNA se precizează că „prin decizia penală nr. 440 din 24.04.2024 Curtea de Apel Constanța a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților Căpățînă Dănuț și Strutinsky Gabriel Sorin, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Dispune confiscarea sumei de 663.082,93 lei de la inculpatul Căpățână Dănuț și a sumei de 411.044,14 lei de la inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin.
Obligă apelanul – inculpat Strutinsky Gabriel Sorin la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat“
Acum, recursul în casație declarat de procurorii DNA Constanța a fost și el respins, definitiv.
Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală).