Mihai Tudose: Noi am spus că ideal este un guvern cu PNL-ul, nu cu domnul Ciucă, că înţeleg că nu mai doreşte / Apropo de sondaje, eu cred că va avea suficient de mult timp liber să îşi aleagă calea în viaţă

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Tudose, a declarat marţi, despre mesajul scris lăsat de liderul PNL Nicolae Ciucă, într-o dezbatere electorală, în care afirmă că nu va face niciodată guvern cu PSD, că social-democraţii au spus că ideal este un guvern cu PNL-ul, nu cu domnul Ciucă, el arătând că, apropo de sondaje, acesta va avea suficient de mult timp liber să îşi aleagă calea în viaţă.

”Noi nu am spus că vrem să facem un guvern cu domnul Ciucă. Dacă domnul Ciucă, personal, nu vrea să mai facă ceva cu cineva, este opţiunea domniei sale, cu atât mai mult cu cât, apropo de sondajele pe care le invocaţi, eu cred că va avea suficient de mult timp liber să îşi aleagă calea în viaţă. Noi am spus că ideal este un guvern cu PNL-ul, dar cu PNL-ul, nu cu domnul Ciucă, că domnul Ciucă înţeleg că nu mai doreşte. Dar cei care vor avea ultimul cuvânt de spus vor fi românii, la alegeri, ei vor genera aceste cifre care vor duce la stabilitate”, a comentat Tudose mesajul lui Nicolae Ciucă. 

Întrebat cu cine ar prefera PSD să colaboreze, Mihai Tudose a spus: ”Domniile lor se vor reaşeza, cred că pe alte baze, imediat după turul I”. 

La rândul lui, prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a arătat că în 2021 a condus echipa de negociere a PSD-ului când au format această majoritate cu PNL.

”Cred că partenerul meu, din partea PNL-ului, era domnul Flutur, şi am ajuns la un punct de vedere comun. Ar trebui să vedem care vor fi procentele fiecărui partid în parte, astfel încât să putem să conturăm o majoritate care din punctul meu de vedere trebuie să fie una solidă. Repet ce a spus preşedintele partidului tot timpul, că această putere trebuie împărţită, iar noi vom face acest lucru”, a mai afirmat Grindeanu. 

Luni seară, Nicolae Ciucă a fost întrebat la Antena 3 dacă PNL mai este la guvernare cu PSD, iar liderul PNL a afirmat: ”Nu vom mai fi la guvernare cu PSD şi dacă vreţi acum vă semnez în scris că sub conducerea mea, PNL nu va intra la guvernare cu PSD. Nu este sănătos pentru democraţie”.

Preşedintelui PNL i s-a oferit hârtie şi pix şi a semnat un mesaj în care a scris că nu va intra la guvernare cu PSD. 

Ministerul Afacerilor Externe a transmis Autorităţii Electorale Permanente propunerile privind sediile a 950 de secţii de votare din străinătate la alegerile prezidenţiale şi la alegerile parlamentare. Cele mai numeroase secţii, în Italia

Alegerile prezidenţiale în Arizona se decis şi prin referendumuri privind avortul şi imigraţia