Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, marţi seară, că, începând cu ora 18:50, traficul feroviar pe distanţa Letca – Răstoci (simplă neelectrificată) este oprit temporar din cauza deraierii automotorului care forma trenul R 10573 (Interregional Călători).
”Accidentul feroviar nu s-a soldat cu victime şi s-a produs la trecerea la nivel de la km 95+500, semnalizată cu Indicator Rutier (IR), unde automotorul a surprins şi lovit în gabarit un utilaj greu. La faţa locului sau deplasat echipajele ISU, reprezentanţii AGIFER şi cei ai SRCF Cluj, precum şi echipele de intervenţie”, a transmis, marţi seară, CFR, într-un comunicat de presă.
Compania precizează că personalul feroviar al SRCF Cluj va acorda sprijin tehnic operatorului Interregional Călători în procesul de repunere pe şină a automotorului deraiat.
”În prezent, este afectată circulaţia trenului IRN 1642, care staţionează temporar în staţia Jibou. Pentru menţinerea continuităţii transportului feroviar de călători, SRCF Cluj va asigura transbordare cu mijloace auto pe relaţia Jibou – Dej, atât pentru călătorii din trenul IRN 1642, cât şi pentru călătorii din trenurile care vor urma să tranziteze zona afectată”, a mai transmis compania.
Aceasta a mai anunţat că această măsură va menţinută până la finalizarea tuturor intervenţiilor necesare în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea automotorului pe şină, retragerea lui în staţie, inclusiv verificarea liniei şi, în funcţie de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparaţii la linie şi la componentele infrastructurii feroviare, dacă situaţia o impune.
Accidentul feroviar va fi investigat de către o comisie AGIFER, care va stabili cauzele deraierii.