CNAIR vine cu o veste bună pentru șoferii care ajung în Capitală: Drumul de pe Centura București care va fi lărgit la patru benzi

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, marţi, semnarea contractului pentru modernizarea sectorului DN2 – A2 al Centurii Capitalei, unde drumul va fi lărgit la patru benzi.

”Am semnat astăzi contractul pentru modernizarea sectorului DN2 – A2 al Centurii Capitalei (DNCB)! Asocierea MARISTAR COM S.R.L. – HYDROSTROY AD (Bulgaria) – PATSTROY VDH EAD (Bulgaria) are la dispoziţie 451,16 milioane de lei (fără TVA) şi 24 de luni (6 luni proiectare şi 18 luni execiţie) pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a acestui sector de drum, în lungime de aproximativ 11 km”, a transmis, marţi, Cristian Pistol.

Contractul prevede lărgirea la 4 benzi a Centurii Bucureşti (11 km), construcţia unui pasaj rutier peste DJ301 la Cernica (400 metri), construcţia unui pasaj rutier peste calea ferata Bucureşti – Constanţa (124 metri) şi construcţia unui pasaj rutier peste calea ferată Bucureşti – Olteniţa (105 metri).

”Contractul semnat astăzi este ultimul din seria de 3 contracte reziliate cu antreprenorul italian Tirena Scavi, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate”, a mai transmis directorul CNAIR.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Alexandru Rafila obține o funcție importantă în cadrul OMS

Jocul geostrategic al BOR în Ucraina: Patriarhul Daniel încearcă o mutare istorică