Fostul ofiţer al serviciilor israeliene, Tal Hanan, despre care candidatul USR la Preşedinţie Elena Lasconi a susţinut că s-a întâlnit cu candidatul independent Mircea Geoană, a confirmat pentru Digi24 că a vizitat recent România, dar a subliniat că „nu discută despre clienţii” săi.
Întrebat despre fotografia publicată de Lasconi, în care apare în faţa sediului Institutului Aspen din Bucureşti, la care Mircea Geoană este preşedinte fondator, Tal Hanan nu a negat faptul că apare în ea, iar oameni apropiaţi de israelian susţin că „pare autentică”, relatează
Israelianul a confirmat, însă, că a fost recent în România, în vacanţă.
”M-am întâlnit şi am vorbit cu oameni, dar nu discutăm despre clienţi”, a spus Tal Hanan în discuţia cu reporterii întrebat dacă s-a întâlnit cu Mircea Geoană sau dacă lucrează cu candidatul independent în contextul alegerilor prezidenţiale.
”De ce v-aţi întâlnit recent cu Tal Hanan, recunoscut şi sub numele de Jorge? Pentru cei care nu ştiu cine este Tal Hanan, este un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de ţări din lume”, l-a întrebat Elena Lasconi, marţi seară, pe Mircea Geoană, în dezbaterea electorală organizată de Antena 3.
Echipa de campanie a candidatului independent la Preşedinţie Mircea Geoană a reacţionat miercuri la acuzaţiile contracandidatului de la USR Elena Lasconi privind existenţa unei întâlniri ci Tal Hanan, persoan care ar fi manipulat alegerile din peste 30 de ţări, afirmând că Lasconi ”a fost intoxicată şi a distribuit fără discernământ un fake-news grosolan”. ”Discreditarea singurului candidat care îl poate învinge pe Marcel Ciolacu face doar jocul lui Ciolacu şi al AUR”, subliniază echipa lui Geoană, adăugând că acesta este cel mai atacat candidat din actuala campanie electorală, fiind ”ţinta numărul unu a unei campanii agresive de discreditare”.
”De unde Dumnezeule mare? Nu l-am întâlnit în viaţa mea pe acest om. Cine e omul ăsta? Doamna Lasconi vă rog eu foarte mult, cine vă bagă prostiile astea în cap? Cine e omul ăsta? Nu l-am văzut în viaţa mea, nu l-am întâlnit niciodată în viaţa mea. Iar faptul că mă duc la Institutul Aspen, mă duc foarte des pentru că eu l-am fondat şi am antrenat 2.500 de tineri din această ţară, ceea ce dumneavoastră nu o să faceţi niciodată”.
Geoană susţine că metodele aplicate de Elena Lasconi sunt de neacceptat.
”Dacă doamna Lasconi se mai lasă fie intoxicată, fie atât de disperată încât să apeleze la astfel de metode absolut de neacceptat… Vă rog foarte mult, încercaţi să înţelegeţi că pentru a candida la Preşedinţia României este nevoie de o anumită ţinută, inclusiv morală, doamna Lasconi”, a mai declarat Geoană.