România este pe primul loc în Uniunea Europeană la incidenţa cancerului de col uterin, deoarece deocamdată nu a pus în aplicare un program consolidat de vaccinare împotriva papilomavirusului uman (HPV) şi nici nu a informat suficient şi adecvat despre importanţa vaccinării, a declarat, miercuri, conf. univ. Carmen-Anca Huniadi, candidat PSD Bihor pe locul 4 pentru Senatul României.
„Aş vrea să subliniez importanţa prevenţiei şi programelor de sănătate din cadrul programului de guvernare PSD. Aceasta pentru că, dacă nu ne vom găsi timp, respectiv bani pentru sănătatea noastră, vom fi nevoiţi să ne găsim timp, respectiv bani pentru boala noastră”, a precizat Anca Huniadi, medic primar în specialitatea obstetrică-ginecologie, cu competenţă în reproducerea umană asistată, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Bihor.
Ea a subliniat nevoia unei campanii de informare şi conştientizare asupra importanţei vaccinării împotriva papilomavirusului uman, care este agentul etiologic al cancerului de col uterin în peste 95% din cazuri.
„Nu trebuie uitat că există o incidenţă crescută a cancerelor la tineri, iar acest vaccin a fost introdus pe lista medicamentelor gratuite până la 18 ani, respectiv compensate 50% până la 45 ani în timpul guvernării PSD. Sub 30% dintre femei au declarat că au făcut un test Babeş- Papanicolau şi sub 10% dintre fetele adolescente au fost vaccinate împotriva infecţiei cu HPV în 2019”, a subliniat Huniadi.
Principalele bariere identificate pentru creşterea acoperirii vaccinale sunt procesul de vaccinare bazat pe solicitările depuse de părinţi şi aparţinători legali la cabinetele medicilor de familie şi ezitarea la vaccinare determinată de lipsa informării, spune social-democrata.
Candidata a mai vorbit despre accelerarea derulării programelor naţionale de screening şi extinderea acestora cu finanţare de la UE sau bugetul de stat pentru boli cardiovasculare, diabet zaharat, cancer, despre finalizarea Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, înfiinţarea reţelei de centre de consiliere şi suport pentru prevenirea consumului de droguri şi a centrelor de combatere a adicţiei pentru copii şi adolescenţi şi despre introducerea educaţiei pentru sănătate în şcoli.
Reproducerea umană asistată (infertilitatea) a fost un alt aspect important menţionat de dr. Huniadi, natalitatea în scădere fiind „nu doar o problemă statistică, ci o realitate dureroasă a familiilor care doresc să aibă copii şi nu pot”.
Medicul a arătat că este necesară continuarea celor două programe naţionale de ajutor pentru cuplurile infertile, unul derulat prin Ministerul Sănătăţii şi cel de al doilea iniţiat de Ministerul Familiei şi Egalităţii de Şanse.
De asemenea, conferenţiarul a vorbit despre finalizarea Planului naţional de îngrijiri paliative, creşterea finanţării pentru minimum 4.000 de paturi de paliaţie, dezvoltarea de centre publice de paliaţie pentru copii şi îngrijiri paliative la domiciliu. AGERPRES/(A – autor: Eugenia Paşca, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Lãzãroiu)