România sălbatică, cel mai premiat documentar românesc

România sălbatică, cel mai complex și spectaculos documentar despre biodiversitatea țării. A fost recompensat cu premiile Cel mai bun documentar, Cel mai bun sunet și Cea mai bună muzică la Gopo 2022 . S-a clasat pe locul I la categoria Natural Values of the Carpathian Basin în Ungaria, la Gödöllő, Premiul Publicului la TIFF 2021. Proiectul România sălbatică include, afară de documentar, un album și o aplicație care poate fi descărcată pe telefonul mobil.

În cifre, documentarul a presupus:

  • Mii de kilometri parcurși
  • Sute de ore de filmare
  • Site de kilometri parcurși e jos
  • 80 de deplasări
  • 450 de zile petrecute pe teren
  • 28 de rezervații
  • 10 ani de pre-producție
  • 3 ani de producție
  • 50.000 de vizitatori la expoziția de fotografie organizată în marile orașe în aer liber

Inițiat de Dan Dinu, în colaborare cu WWF (World Wide Fund for Nature), filmările documentarului și sesiunile de fotografie din cadrul acestuia au avut loc între 2010 și 2013. În această perioadă au fost fotografiate 28 de rezervații mari din România (parcuri naționale, parcuri naturale, geo-parcuri și o rezervație a Biosferei).

„Când m-am apucat de proiectul România Sălbatică, aveam în minte gândul de a arăta altora ce țară frumoasă avem. La finalul proiectului am realizat că mi-am demonstrat în primul rând mie acest lucru. Chiar dacă știam multe dintre zonele pe care le-am văzut, acum am o imagine mult mai de ansamblu a ceea ce merită protejat în România”, spune Dan Dinu, pe site-ul său.

Dan Dinu este fotograf. De 20 de ani, fotografiază natura, este membru fondator și președinte al Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România), se implică în proiecte de mediu și de conservare a naturii. Din 2013 realizează documentare.

Cosmin Dumitrache, videograf cu peste 15 ani de experiență, a fondat, alături de Dan Dinu, NTD Film, sub tutela căruia a produs mai multe filme, unele dintre acestea selectate sau premiate la festivaluri de film din întreaga lume.

România Sălbatică, cel mai complex documentar dedicat naturii din țara noastră, include filmări în premieră din zone spectaculoase și greu accesibile, povești unice despre biodiversitatea țării.

Credit foto: facebook/dandinu.ro

STUDIU – Monitorizarea deșeurilor de plastic cu biosenzori acvatici

Pentru ultima dată împreună meci fotbal