Pensionarii din cele două domenii industriale care au deţinut baze de producţie în judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Suceava susţin că legea anulează grupele de muncă şi stagiul complet de cotizare din legea anterioară.
„Prevederea de la articolul 84, alineat 1 din legea 360/2023 cu privire la calcularea pensiei, folosind un nivel mediu al stagiului de cotizare de 25 de ani, desfiinţează grupele de muncă şi stagiul complet de cotizare prevăzut de legislaţia anterioară, care a fost valabil până la data intrării în vigoare a Legii 360/2023. Acest stagiu fictiv- nerealizat efectiv, impus prin lege, în condiţiile în care s-a plătit contribuţie de asigurări de sociale pentru perioade diferite de acesta – 20 de ani, 17 ani sau 15 ani pentru condiţii speciale/grupa a I-a de muncă, este o prevedere neconstituţională şi încalcă principiul contributivităţii. Stagiul mediu de 25 de ani este nelegal, nu a fost realizat şi a condus la diminuarea pensiilor în proporţie de 20%- 81% pentru persoanele care au lucrat în condiţii grele şi periculoase de muncă” a explicat pensionarilor preşedintele Sindicatului Meridian, Ştefan Petricean.
Acesta a susţinut în faţa protestarilor că singura variantă optimă constă în corectarea Legii 360/2023.
„Solicităm corectarea în regim de urgenţă a Legii 360/2023 prin cuprinderea în formula de calcul a pensiei a stagiului complet de cotizare prevăzut, realizat şi valabil până la data de 31 august 2024 pentru grupele grele de muncă” a mai spus Ştefan Petrician.
Se cere demisia Avocatului Poporului
De asemenea, liderul sindical a mai solicitat demiterea Avocatului Poporului, Renate Weber, demisia Guvernului şi a premierului, dar şi abrogarea OUG 62/2024.
Acesta a mai ţinut să precizeze în faţa protestarilor că foştii lucrători din minerit şi metalurgie sunt dispuşi la măsuri extreme în cazul care doleanţelelor nu sunt luate în considerare.
„Atragem atenţia că, dacă nu se rezolvă problemele semnalate, există riscul unor proteste spontane şi necontrolate ale minerilor, (…) greva foamei, blocarea drumurilor principale din municipiul Baia Mare şi din alte localităţi din judeţ sau alte forme extreme de protest”, a mai punctat Ştefan Petricean.
Minele din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Suceava, care au fost administrate de Compania Naţională Minieră Remin, au fost închise în anul 2008, iar combinatul metalurgic Cuprom şi Uzina Romplumb în anul 2012.
Din momentul închiderii, Remin a intrat în procedură de insolvenţă.
Disponibilizările din minerit au demarat în anul 1994, iar în momentul închiderii minelor mai activau aproape 2.000 de angajaţi.