Rusia acuză Marea Britanie că se foloseşte de coridorul pentru cereale din Marea Neagră pentru a aproviziona Ucraina cu arme

Rusia a acuzat miercuri Marea Britanie că foloseşte coridorul pentru transportul cerealelor din Marea Neagră pentru a livra arme Ucrainei, negând acuzaţiile Londrei că atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene au întrerupt aprovizionarea crucială cu cereale pentru alte ţări, relatează Reuters.

Premierul britanic Keir Starmer a declarat săptămâna trecută că o creştere a atacurilor ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră întârzie trimiterea de ajutoare vitale către palestinieni şi opreşte livrarea de cereale cruciale către sudul global.

Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat săptămâna trecută că începând cu 1 septembrie, atacurile Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră au avariat şase nave civile, precum şi infrastructura pentru cereale, ONU considerând intensificarea atacurilor „îngrijorătoare”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că acuzaţiile lui Starmer potrivit cărora Moscova aduce prejudicii securităţii alimentare globale prin astfel de atacuri sunt departe de adevăr. „O astfel de indignare nefondată, dar vocală din partea Londrei confirmă încă o dată exact contrariul: implicarea directă a Regatului Unit în furnizarea de arme regimului de la Kiev folosind coridorul maritim din Marea Neagră”, a declarat ea în cadrul unei conferinţe de presă.

Zaharova a invocat ceea ce susţine că ar fi dovezi video recente privind portul Iujnîi, în regiunea ucraineană Odesa, şi presupuse livrări de arme, publicate de Ministerul rus al Apărării.

Ucraina este un important producător mondial de grâu şi porumb şi exporta aproximativ şase milioane de tone numai de cereale pe lună prin Marea Neagră înainte ca Rusia să îşi trimită trupele în Ucraina în 2022.

Ucraina a creat un coridor propriu de transport maritim în Marea Neagră după ce, anul trecut, Rusia a ieşit din acordul pentru exportul de cereale pe Marea Neagră, mediat de ONU şi Turcia, care asigura trecerea în siguranţă a navelor de cereale. Coridorul ucrainean trece prin apropierea apelor teritoriale ale României.

MAE: Reprezentanţii Consulatului României la Castellón de la Plana verifică informaţiile privind dispariţia a cinci cetăţeni români, în urma inundaţiilor din Spania / Cetăţenii români care au apelat telefonul de urgenţă, în afara oricărui pericol

Bolt anunţă că investeşte 100 de milioane de euro, în decurs de trei ani, pentru îmbunătăţirea siguranţei pe platformă