Secţia de neonatologie a Spitalului Municipal Timişoara a primit, miercuri, la solicitarea medicilor de aici, o donaţie din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii România care constă în aparatură pentru prematuri.
Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei, medicii de aici vor avea la dispoziţie un ventilator şi două pulsoximetre, în valoare de 20.500 de euro, destinate prematurilor.
În anul 2023, aici s-au înregistrat 98 de naşteri din mame minore, iar în acest an au născut aici 70 de gravide minore.
Şefa Secţiei Neonatologie a Maternităţii Odobescu, dr. Gabriela Olariu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că indicele de prematuritate depinde de mai multe cauze, precum vârstele extreme sau anumite infecţii, iar urmărirea sarcinii este primordială.
Potrivit acesteia, sunt cazuri în care medicul recomandă întreruperea sarcinii, dar mama refuză, iar bebeluşul se naşte cu malformaţii, unele incompatibile cu viaţa.
„În clinica noastră se face un diagnostic prenatal foarte bun, iar femeile pot veni pentru internare de o zi gratuită şi li se fac ecografii trimestriale. Un caz real: s-a pus diagnosticul de o malformaţie congenitală cumplită, bebeluşul s-a născut fără calotă craniană (nu avea creier deloc). I s-a explicat mamei, dar ea şi-a dorit copilul. Un alt caz, fătul avea şi o malformaţie cerebrală şi una cardiacă. Nici în România şi nici în Austria nu s-a putut interveni, pentru că erau incompatibile una cu cealaltă, dar noi nu putem interveni în decizia de întrerupere a sarcinii”, a declarat dr. Gabriela Olariu.
Cea mai tânără mamă care a născut în clinica Odobescu din Timişoara a avut 11 ani şi nu era de etnie romă, dar a fost şi o minoră care la nici 15 ani a născut cel de-al treilea copil. Cea mai în vârstă doamnă care a devenit mămică aici are 49 de ani şi a rămas însărcinată în urma procedurii in vitro.
„În ultimii ani, multe femei amână sarcina până la vârste mai înaintate şi apoi recurg la fertilizarea in vitro care a mai crescut cu 1%-2% rata de prematuritate, dar principalul motiv al naşterilor precoce rămâne neurmărirea sarcinii. Cel mai mic bebe care a ajuns la noi a avut 540 de grame, venit din Mehedinţi, s-a născut pe câmp şi era plin de paie. Acum, avem pe secţie ‘mascota’ noastră, care a avut 600 de grame la naştere, a scăzut la 500 de grame şi acum are 1250 de grame şi ne uităm zilnic la parametrii lui ca la cotele apelor Dunării, îi calculăm caloriile şi ne gândim ce să-i mai facem să se dezvolte”, a explicat neonatologul Gabriela Olariu.
Maternitatea Odobescu din Timişoara asigură tratament specific pentru o mare parte a naşterilor din oraş, dar şi pentru cazurile grave venite din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, preia sarcinile cu risc crescut, dar îngrijeşte şi tratează şi prematurul mic şi extrem de mic.
Numărul de naşteri este relativ constant, între 3.100-3.250 de naşteri pe an, cu un indice de prematuritate de 11-12%.
Numărul de nou-născuţi cu vârsta de gestaţie sub 32 de săptămâni este de aproximativ 100 pe an, aceştia necesitând terapii complexe adaptate patologiei şi vârstei lor, dar şi de o spitalizare îndelungată. În acest moment, Secţia de neonatologie dispune de 12 paturi pentru terapie intensivă şi 15 paturi pentru prematuri.
Preşedintele filialei Timiş a Organizaţiei Salvaţi Copiii, dr. Mihai Gafencu, a punctat, în context, că o sarcină la vârsta de 12 – 13 ani înseamnă un impact profund şi periculos asupra vieţii unei copile.
„La această vârstă, corpul nu este încă pregătit pentru o astfel de experienţă, iar riscurile medicale sunt mari: complicaţii grave la naştere, risc crescut de deces maternal şi probleme de sănătate pe termen lung pentru mamă şi copil. Mai mult, sarcina vine cu o povară emoţională şi socială enormă. O fată de 12 ani -13 ani încă se află în procesul de descoperire a propriei identităţi, iar responsabilitatea de a creşte un copil poate duce la renunţarea la şcoală, izolare socială şi o viaţă plină de provocări. Lipsa de sprijin şi îndrumare adecvată contribuie adesea la un ciclu de sărăcie şi vulnerabilitate”, a arătat Gafencu. AGERPRES/(A – autor: Otilia Halunga, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ada Vîlceanu)