Harghita – Steril provenit dintr-o carieră de piatră, împrăştiat pe o suprafaţă de un hectar, într-un sit NATURA 2000 / Comisarii Gărzii de Mediu au aplicat o amendă şi au notificat Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru a evalua impactul în zonă

Comisarii Gărzii de Mediu Harghita au depistat, în apropierea unei cariere de piatră, steril împrăştiat pe o suprafaţă de un hectar, contrar datelor cuprinse în Autorizaţia de mediu emisă. Au aplicat o amendă şi au notificat Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru a evalua impactul asupra zonei.

”În urma unui control efectuat în extravilanul comunei Ciceu, comisarii au constatat depozitarea sterilului provenit din cariera de piatră din proximitatea amplasamentului pe o suprafaţă de cca. 1 ha, contrar prevederilor autorizaţiei de mediu emisă pentru activitatea de exploatare a pietrei. Amplasamentul în cauză se află în situl Natura 2000 ROSPA 0034 Depresiunea şi Munţii Ciucului”, a transmis, miercuri, Garda de Mediu Harghita.

Sursa citată a precizat că, pe lângă aplicarea amenzii contravenţionale pentru nerespectarea autorizaţiei de mediu, comisarii de mediu au notificat APM Harghita pentru emiterea propunerii de suspendare a autorizaţiei de mediu, conform prevederilor legale.

”În scopul limitării efectelor negative asupra mediului, având în vedere prevederile OUG 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului, instituţia noastră a înştiinţat APM Harghita în vederea demarării procedurilor pentru stabilirea şi luarea măsurilor reparatorii, evaluarea caracterului semnificativ al prejudiciului asupra mediului produs asupra speciilor şi habitatelor naturale protejate şi pentru stabilirea obiectivelor de remediere în situl Natura 2000 ROSPA 0034 Depresiunea şi munţii Ciucului”, a mai transmis sursa citată.

 

 

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: Fenomene meteorologice intense în Spania – Posibile întârzieri pe mai multe aeroporturi şi posibilitatea producerii de viituri şi inundaţii pe drumuri

CNAIR şi austriecii de la PORR au semnat contractul pentru construcţia centurii Buftea, în valoare de 281,17 milioane lei, fără TVA