Linie automatizată de asamblare a bateriilor pentru noile autovehicule electrice, inaugurată la fabrica Ford Otosan de la Craiova / Ministrul Economiei: Îmi dă încredere că vom putea trece uşor de toate provocările pe care industria auto le resimte

O linie automatizată de asamblare a bateriilor pentru noile autovehicule electrice care vor fi produse în România a fost inaugurată, miercuri, la fabrica Ford Otosan de la Craiova, în prezenţa ministrului Economiei, Ştefan Radu Oprea, dar şi a ambasadorului Turciei în România, Özgür Kıvanç Altan. Ştefan Radu Oprea anunţă că versiunile electrice ale modelelor Ford Transit Courier, Ford Tourneo Courier, precum şi Puma Gen-E vor putea fi cumpărate începând cu 2025, modelele urmând a fi prezentate în decembrie.

”Ford Otosan – Am revăzut fabrica de la Craiova, de data aceasta pentru inaugurarea unei noi investiţii. O linie automatizată de asamblare a bateriilor pentru noile autovehicule electrice care vor fi produse în România. Vom putea cumpăra versiunile electrice ale modelelor Ford Transit Courier, Ford Tourneo Courier, precum şi Puma Gen-E, începând cu 2025. Noile modele le vor prezenta în decembrie”, a scris, miercuri, pe Facebook, Ştefan Radu Oprea.

Ministrul Economiei a apreciat că investiţiile de 490 milioane de euro începute în 2022, atunci când Ford Otosan a preluat uzina din Craiova, au transformat linia de asamblare într-una flexibilă.

”Îmi dă încredere că vom putea trece uşor de toate provocările pe care industria auto le resimte la nivel european. Noua linie de producţie pentru vehicule electrice include o serie de staţii automatizate, operate de roboţi şi coboţi, precum şi staţii manuale, operate de personal uman. Ford Otosan România produce în prezent versiunile cu motoare pe combustie ale modelelor Ford Transit Courier, Tourneo Courier şi Puma, acesta din urmă continuând să fie unul dintre cele mai bine vândute modele Ford în Europa, alături de renumitul motor 1.0 l EcoBoost, recunoscut pe plan mondial”, a mai scris ministrul.

Uzina din Craiova operează în trei schimburi atât în zona de producţie vehicule, cât şi în zona de producţie de motoare şi are în acest moment de peste 6.600 de angajaţi.

”Guvernul Marcel Ciolacu va continua investiţiile în infrastructura rutieră, portuară şi feroviară pentru că acestea vor face ca industria auto românească să devină şi mai competitivă. Pe plan local, Primarul Craiovei Lia Olguta Vasilescu şi Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, au anunţat investiţia într-un nou Parc Industrial unde furnizorii Ford Otosan se pot localiza. Am reasigurat managementul Ford Otosan că, aşa cum i-am obişnuit, ne vom consulta mereu pentru a defini poziţia de ţară pe care o susţin la Bruxelles”, a mai transmis ministrul.

La eveniment au mai fost ambasadorul Turciei în România, Özgür Kıvanç Altan, Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, Firat Elhuseyni, preşedintele Ford Otosan Craiova.

 

 

 

Premieră naţională la Spitalul Militar Central – Primele proceduri de ablaţie a fibrilaţiei atriale prin electroporaţie – FOTO

Handbal feminin, CE2024: Căpitanul naţionalei, Cristina Laslo, inclusă în lotul lărgit de 35 jucătoare transmis către EHF