Baschet masculin: O victorie şi două eşecuri pentru reprezentantele României în grupele FIBA Europe Cup

Echipele de baschet masculin CSM Oradea, FC Argeş şi CSM Constanţa au jucat miercuri, în deplasare, în partidele din etapa a IV-a a grupelor FIBA Europe Cup. Doar vicecampioana CSM Oradea s-a impus şi are asigurată calificarea în Top 16.

Vicecampioana CSM Oradea a fost singura victorioasă, în grupa E, scor 77-65 (43-24), cu formaţia poloneză PGE Spojnia Stargard, şi este lider în clasament, cu 8 puncte. CSM Oradea şi-a asigurat calificarea în Top 16 al competiţiei pentru a şasea oară consecutiv.

Rezultatele anterioare ale CSM Oradea: 77-75 cu PGE, 84-72 cu BC Parnu Sadam şi 78-74 cu FC Argeş. În etapa a V-a, vicecampioana României va juca pe teren propriu, cu BC Parnu, în 6 noiembrie.

În aceeaşi grupă, FC Argeş a pierdut în deplasare cu BC Parnu Sadam, scor 70-73 (37-39). În primele etape, FC Argeş a obţinut rezultatele: 67-65 cu BC Parnu, 62-65 cu PGE Spojnia Stargard şi 74-78 cu CSM Oradea. În etapa viitoare, FC Argeş va juca pe teren propriu, cu polonezii de la PGE, în 6 noiembrie.

La rândul său, CSM Constanţa a bifat a patra înfrângere, scor 81-84 (50-50), cu Antwerp Giants. Primele eşecuri din grupa C au fost cu Antwerp 70-88, cu Fribourg Olympic 76-103 şi cu Cholet Basket 63-106. În etapa a V-a, CSM Constanţa va juca returul cu Fribourg Olympic, în 6 noiembrie, pe teren propriu.

CSM Constanţa, care joacă în premieră în cupele europene, a debutat în competiţie în preliminarii, fază în care a eliminat BC Dnipro (69-71, 84-71).

 

Cupa României: FCSB a învins Dinamo cu 4-0

Baschet masculin: FC Argeş a pierdut greu în Estonia, în FIBA Europe Cup