Constanţa: Un bebeluş a murit carbonizat într-un incendiu izbucnit la o casă din Oltina; alţi 4 copii- salvaţi

O fetiţă în vârstă de o lună a murit carbonizată într-un incendiu izbucnit, miercuri, la o casă din localitatea constănţeană Oltina, iar alţi patru copii au reuşit să se salveze.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa, incendiul ar fi izbucnit după ce copiii s-ar fi jucat cu focul, locuinţa fiind cuprinsă de flăcări pe o suprafaţă de circa 50 de metri pătraţi.

„Până la sosirea echipajelor de intervenţie, s-au autoevacuat din casă patru copii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani, care nu au necesitat îngrijiri medicale, pompierii extrăgând din flăcări un bebeluş de aproximativ o lună care, din păcate, a fost declarat decedat, fiind carbonizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU „Dobrogea”, Anamaria Stoica.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat că poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia – Secţia 1 Poliţie Rurală Băneasa fac cercetări în acest caz.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma lichidării incendiului, în imobil a fost găsit un nou-născut de sex feminin, în vârstă de aproximativ o lună, decedat”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ.

Cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului. AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă; editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Lege promulgată: Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul de serviciu – pedepsit cu închisoare de până la 15 ani

VIDEO Primăria Braşov a început montarea iluminatului festiv pentru sărbători