În primele nouă luni s-au eliberat 27.262 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,3% faţă de perioada similară din anul 2023, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
”În perioada 1.I – 30.IX.2024 s-au eliberat 27262 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 3,3% faţă de perioada 1.I – 30.IX.2023. Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+336 autorizaţii), Vest (+273), Nord-Est (+140), Nord-Vest (+105), Bucureşti-Ilfov (+92), Sud-Vest Oltenia (+47) şi Sud-Est (+9)”, arată datele INS.
Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (-134 autorizaţii).
Septembrie 2024 comparativ cu august 2024
În luna septembrie 2024 s-au eliberat 3.490 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+3,9% faţă de luna august 2024), cu o suprafaţă utilă totală de 693.201 mp (-14,2%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 72,8% sunt pentru zona rurală.
În luna septembrie 2024 se evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (+130 autorizaţii).
În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+108 autorizaţii), Centru (+59) şi Nord-Vest (+58).
Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-46 autorizaţii), Sud-Vest Oltenia (-23), Bucureşti-Ilfov (-13), Sud-Muntenia (-9) şi Sud-Est (-4).
În luna septembrie 2024 s-au eliberat 568 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (+6,6% faţă de luna august 2024), în suprafaţă utilă totală de 256.865 mp (+43%). Comparativ cu luna precedentă, în luna septembrie 2024 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+77.180 mp).
În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+32.793 mp), Sud-Est (+30.533), Vest (+12.261), Sud-Vest Oltenia (+6.911) şi Centru (+1.697). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-3.914 mp), Bucureşti-Ilfov (-2.943) şi Nord-Est (-158).
Septembrie 2024 comparativ cu septembrie 2023
În luna septembrie 2024 se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+13,2%) cât şi a suprafeţei utile totale (+10,6%) comparativ cu luna septembrie 2023. În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+407 autorizaţii) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+136 autorizaţii), Centru (+109), Sud-Muntenia (+72), Vest (+71), Nord-Est (+61) şi Sud-Est (+20). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-45 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (-17).
Comparativ cu luna septembrie 2023, în luna septembrie 2024 s-a înregistrat o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale (+2%) cât şi a suprafeţei utile totale (+2,8%).
În profil teritorial, această creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+6.878 mp) este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+20.089 mp), Sud-Muntenia (+15.835), Bucureşti-Ilfov (+12.595), Sud-Vest Oltenia (+10.898) şi Nord-Est (+1.122). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Centru (-25.301 mp), Vest (-19.565) şi Nord-Vest (-8.795).