Ciolacu, întrebat de Geoană cum e posibil ca o firmă din Buzău, controlată de nepotul premierului, să câştige un proiect PNRR: A făcut, aşa, o varză specifică domniei sale / Atac la Ciucă / Replica liderului PNL

Independentul Mircea Geoană, contracandidatul lui Marcel Ciolacu (PSD) la Preşedinţia României, l-a întrebat, marţi seară, cum este posibil ca o firmă din Buzău, controlată de nepotul său, poate să câştige un proiect din PNRR şi să facă profit de zeci de milioane de euro. Premierul a răspuns că Mircea Geoană a făcut ”o varză”.

”A făcut, aşa, o varză specifică domniei sale. Nepotul meu a depus un proiect alături de alt partener. În ghidul prevăzut trebuia să fie o campanie nouă, nu una cu activitate. În al doilea rând, nu a luat niciun ban, e departe de a fi implementat”, a răspuns Marcel Ciolacu, miercuri seară, la Antena 3.

Ciolacu a mai explicat că pentru aceste proiecte sunt consultaţi europeni, nu români. De asemenea, Ciolacu a mai spus că nu l-a avantajat în niciun fel pe nepotul său în afacerile pe care acesta le are.

”Eu nu am avantajat pe nepotul meu şi nici el nu a luat locul cuiva care ar fi vrut să depună un dosar pe acea zonă. Mai sunt fonduri. Normal că după au venit cheltuieli care decurg”, a spus Ciolacu.

Rîsşpunzând altor întrebări pe tema nepotului, Ciolacu a reiterat ideea că nu a intervenit niciodată pentru apropiaţi ai săi sau pentru membrii familiei:  ”Cred că eu sunt problema familiei, nu ei sunt problema mea”.

Despre nepotul său a spus că a avut un profit de 67.000 de lei.

”Constatăm că nepotul meu milionar în euro a câştigat fabuloasa sumă de 2.200 de lei pe lună de la acea firmă. Îi datorez nepotului meu să spun măcar adevărul prin mine (…) nu a furat nepotul meu, nu a beneficiat de nimic de la mine, poate din experienţa mea, stând cu mine la pescuit. Nu e milionar, are o casă la Buzău pe care o plăteşte în rate, n-are apartament în Bucureşti, e un om normal, cu adevărat nu e angajat la stat, domnul Ciucă care toată viaţa lui a fost la stat, scoate aceste ştiri”, a mai declarat Ciolacu.

În replică, Ciucă a scris pe Facebook: ”Am muncit 35 de ani în armata statului român. Şi da, armata e a statului, cum să fie privată? Îmi este neclar care este profesia domnului Ciolacu”.

 

 

Şeful AEP: Există dificultăţi organizatorice şi juridice în ceea priveşte organizarea referendumului din Capitală la data de 24 noiembrie, odată cu alegerile prezidenţiale

Arad: Bărbat cercetat pentru trafic de influenţă după ce a cerut şi primit mii de euro pentru presupuse angajări în unităţi ale MAI