AFIR acordă fonduri nerambursabile de 57,7 milioane de euro pentru finanţarea infrastructurii rutiere agricole

Un număr de 59 de proiecte, în valoare de 57,7 milioane de euro, au fost selectate în vederea finanţării pentru înfiinţarea sau modernizarea infrastructurii rutiere agricole şi a celei de interes local, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat de presă transmis joi AGERPRES.

Solicitările au fost depuse în perioada 1 – 31 ianuarie 2024, respectiv în cea de-a treia etapă lunară a sesiunii de depunere a cererilor de finanţare aferente intervenţiilor DR-27 şi DR-28 din Planul Strategic 2023 – 2027.

Potrivit sursei citate, în urma finalizării procesului de evaluare a investiţiilor depuse, pentru intervenţia DR-27 (Crearea/modernizarea infrastructurii de acces agricole) şi după soluţionarea contestaţiilor primite, 19 proiecte de investiţii în drumuri agricole au fost selectate pentru a primi o finanţare totală în valoare de 18,5 milioane de euro.

De asemenea, conform Raportului de selecţie aferent etapei a treia a sesiunii pentru DR-28 (Crearea/modernizarea infrastructurii rutiere de bază din spaţiul rural), au fost selectate 40 de proiecte pentru infrastructura rutieră din mediul rural care vor primi fonduri în valoare totală de 39,2 milioane de euro.

„În cadrul sesiunilor pentru finanţarea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii rutiere, fie de tip agricol prin intervenţia DR-27, fie de interes local prin intervenţia DR-28, am primit la AFIR 643 de propuneri de investiţii pentru care s-au solicitat 631,3 milioane de euro. Având o alocare totală de aproximativ 300 de milioane de euro, am fost nevoiţi să aplicăm o selecţie a proiectelor declarate eligibile în funcţie de criteriile menţionate în Ghidurile solicitantului. Astfel, au fost selectate pentru finanţare 306 proiecte depuse în etapele lunare I, II şi III ale sesiunii 01/2023, a căror valoare ajunge la 300 milioane de euro. Dintre acestea, AFIR a contractat deja 239 de proiecte pentru care vom acorda o finanţare totală de peste 234 de milioane de euro”, a precizat, în comunicat, directorul general al AFIR, Dan-Florin Scarlat.

Proiectele de înfiinţare şi de modernizare a infrastructurii rutiere agricole şi de interes local s-au depus online pe www.afir.ro în cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanţare (sesiunea 01/2023) deschisă în trei etape lunare succesive, în intervalul 2 noiembrie 2023 – 6 ianuarie 2024, iar fondurile alocate s-au epuizat înainte de termenul-limită.

Datele AFIR arată că, în cele trei etape lunare, s-au primit online 188 de cereri de finanţare în cadrul intervenţiei DR-27, cu o valoare ce depăşeşte 184 de milioane de euro, alocarea financiară fiind de 100 de milioane de euro. Pe acest segment, Agenţia a încheiat deja 78 de contracte de finanţare pentru acest sector, în valoare de 76,6 milioane de euro.

Totodată, prin DR-28, s-au depus în sistemul informatic al AFIR, în cadrul celor trei etape lunare, 455 de proiecte însumând 447 milioane de euro, la un buget alocat de 201 milioane de euro. Până la acest moment, instituţia a semnat cu beneficiarii 161 de contracte de finanţare în valoare de 157,6 milioane de euro.

„Prin proiectele selectate pentru finanţare, AFIR va acorda fonduri nerambursabile pentru înfiinţarea sau modernizarea a peste 1.300 km de infrastructură rutieră agricolă şi de interes local. Mai exact, vom avea 478 km de drumuri noi care vor deservi exploataţii agricole, precum şi 832 km de drumuri de interes local, respectiv străzi, drumuri vicinale şi drumuri comunale, care vor asigura un impact social şi economic semnificativ la nivelul comunităţilor din mediul rural”, a adăugat Scarlat.

AFIR menţionează că finanţarea acordată pentru construcţia, extinderea, modernizarea drumurilor agricole către ferme prin intervenţia DR-27, precum şi a reţelelor de drumuri de interes local prin intervenţia DR-28, este 100% nerambursabilă, iar valoarea maximă a unui proiect nu poate depăşi un milion de euro. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Sursa: www.agerpres.ro

Descinderi ale procurorilor la locuinţa unei avocate, suspectată că a comandat asasinarea a trei persoane

Primarul ales al Sectorului 4, Daniel Băluță, a depus jurământul de învestitură în fața noului Consiliu Local