Aproximativ 80 de persoane au reuşit să se autoevacueze în urma unui incendiu care a cuprins, joi, mai multe locuinţe improvizate din Cluj-Napoca.
„Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca intervin pentru a stinge un incendiu care a cuprins mai multe locuinţe improvizate de pe strada Cantonului din Cluj-Napoca. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fiind în mare parte lichidat, fără posibilitatea de extindere. Forţele noastre caută eventualele focare ascunse, în urma acestui eveniment rezultând numai pagube materiale. Aproximativ 80 de persoane au reuşit să se autoevacueze”, se arată într-o informare a ISU Cluj.
La faţa locului au fost trimise trei autospeciale cu apă şi spumă, dintre care una de la Detaşamentul 2 Cluj-Napoca, alături de o ambulanţă SMURD. AGERPRES/(AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)