‘Primarul Timișoarei pregătește un atentat asupra dreptului de proprietate privată’

„La 35 de ani de la Revoluție, administrația useristă a Timișoarei, condusă de primarul Samuel Fritz, dorește cu orice preț să ne prezinte starea comunismului în România: ”comunismu’ n-a muritu’, numa’ câta s-o odihnitu’ ”.

Încet, încet, administrația useristă în frunte cu primarul Samuel Fritz își prezintă adevărata față prin elaborarea unui proiect de hotărâre a Consiliului Local privind aprobarea PROCEDURII DE RESTRUCTURARE URBANĂ pentru terenuri ce necesită aplicarea prevederilor documentației Plan Urbanistic General al Municipiul Timișoara și a Regulamentului Local de Urbanism aferent, aprobate prin HCL nr. 457/17.10.2023 și a REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE a Comisiei de Negociere pentru Restructurare Urbană (C.N.R.U.) a Municipiului Timișoara.

Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei” a solicitat o dezbatere publică în acest sens în baza Legii 52, pentru că am constatat că acest proiect este un atac direct împotriva proprietății private, ce este garantată de stat.

Parcurgând Regulamentul de organizare și funcționare al acestei comisii am observant asemănări între acesta și DECRETUL nr. 92 din 19 aprilie 1950.

Regulamentul de organizare și funcționare:

„Se instituie necesitatea aplicării unei proceduri de restructurare de către autoritatea publică, respectiv de către administrația locală a Municipiului Timișoara, în cazul schimbării destinației terenurilor unităților industriale care și-au încetat activitatea, sunt complet neutilizate sau și-au restrâns considerabil activitatea; astfel, regăsim R.L.U. în Partea I. Dispozitii Generale, A. Prevederi generale, Art. 2 Domeniu de aplicare, spct.(9) următoarele: „Pentru zonele de restructurare, delimitate ca atare în Planul Urbanistic General, pentru schimbarea destinației vor fi întocmite Planuri Urbanistice Zonale şi se vor aplica proceduri de restructurare, conform prezentului Regulament”.

DECRETUL nr. 92 din 19 aprilie 1950:

„Pentru întărirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia Republicii Populare România; Pentru asigurarea unei bune gospodăriri a fondului de locuinţe supuse degradării din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare număr de imobile; Pentru a lua din mîna exploatatorilor un important mijloc de exploatare; Se naţionalizează imobilele prevăzute în listele anexe, înregistrate la Cancelaria Consiliului de Miniştri sub Nr. 543 din 14 Aprilie 1950, care fac parte integrantă din prezentul decret şi la a căror alcătuire s-a ţinut seama de următoarele criterii:

1. Imobilele clădite care aparţin foştilor industriasi, foştilor moșieri, foştilor bancheri, foştilor mari comercianţi şi celorlalte elemente ale marei burghezii.

2. Imobilele clădite care sînt deţinute de exploatatorii de locuinţe.

3. Hotelurile cu întreg inventarul lor.

4. Imobilele în construcţie, clădite în scop de exploatare, care au fost abandonate de proprietarii lor, precum şi materialele de construcţie aferente oriunde s-ar afla depozitate.

5. Imobilele avariate sau distruse de pe urma cutremurului sau a războiului, clădite în scop de exploatare şi ai căror proprietari nu s-au îngrijit de repararea sau reconstructia lor.”

Acest proiect de hotărâre este puternic inspirat din procedurile partidului comunist român din anii `50. În sfârșit, USR își arată cu adevărat fața. Este o formațiune politică de extremă stângă, care nu se rușinează să atace drepturile elementare ale timișorenilor garantate de Constituția României.

Dreptul de proprietate este rezultatul unei îndelungate evoluții umane, fiind privit chiar ca nucleul societății și existând încă din cele mai vechi timpuri. Caracterul istoric al dreptului de proprietate este incontestabil. Acest drept este inerent ființei umane și provine incontestabil din libertatea și dorința omului de a-și însuși bunuri proprii.

Pentru a pune capăt inițierii oricărui Regulament de acest tip, trebuie să se țină cont de Constituția României care la Articolul 44 stipulează: Dreptul de proprietate privată, alin (2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită  în mod egal de lege, indiferent de titular. Aliniatul (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. (4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

Trebuie să se țină cont de Noul Cod Civil, care prin articolul 555 alin. (1), oferă o definiție clară, coerentă și completă a dreptului de proprietate: „proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, a folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu”.

Pentru orice alte oportunități, pe acestă cale, vă amintim că în legislația românească există termenul de expropriere. Legea 33/1994 și Legea 255/2010 au fost special gândite pentru astfel de situații. Nu este nevoie de o nouă comisie de negociere care să se suprapună cu cele deja existente. Vă rugăm, nu birocratizați în exces Primăria Municipiului Timișoara.

În acest mod, protestăm față de atacul userist asupra proprietății private de pe teritoriul Municipiului Timișoara, care încearcă să mascheze exproprieri mascate, ascunse în texte bine ticluite. Sperăm ca timișorenii să conștientizeze că demersul userist este total anticonstituțional și un atentat asupra democrației din România”, se arată în comunicatul trimis de către Ilie Sîrbu, coordonator al Asociației Culturale “Salvați Patrimoniul Timișoarei”, joi, 31 octombrie 2024”, transmite Ilie Sîrbu, Coordonator Proiecte în cadrul Asociației Culturale „Salvați Patrimoniul Timișoarei”.

Elena Laconi le arată pisica contracandidaților: ‘Mai am ceva informații…’ / De unde are pozele cu Tal Hanan?

Trump vs Harris: De ce alegerile prezidenţiale din SUA din acest an nu seamănă cu niciun scrutin anterior