Breaking | Lovitură pentru campania PNL: afișele cu Nicolae Ciucă vor fi îndepărtate din toată țara

Decizia nr. 11 din 31 octombrie 2024, emisă de Biroul Electoral Județean nr. 10 Buzău, a soluționat sesizarea formulată de Partidul Social Democrat (PSD) – Organizația Județeană Buzău. PSD reclamă amplasarea neconformă a materialelor electorale ale Partidului Național Liberal (PNL) în mai multe localități din județul Buzău (municipiile Buzău și Râmnicu Sărat, comunele Scorțoasa, Vernești și Movila Banului), semnalând că afișele PNL depășesc dimensiunile legale permise pentru astfel de materiale (500 mm pe 300 mm).

Conform articolului 41 alin. (6) din Legea nr. 370/2004 privind alegerile prezidențiale, pe un panou electoral fiecare candidat poate aplica un singur afiș cu dimensiuni maximale de 500 mm pe o latură și 300 mm pe cealaltă. Examinarea planșelor foto anexate a confirmat încălcarea acestei norme.

Decizia Biroului Electoral Județean nr. 10 Buzău dispune următoarele:

  • Admiterea sesizării PSD și eliminarea afișelor electorale ale PNL care depășesc dimensiunile legale.
  • Comunicarea deciziei către primarii localităților afectate și către Inspectoratul de Poliție Buzău, pentru implementarea măsurilor legale.
  • Notificarea Partidului Național Liberal și Partidului Social Democrat cu privire la această decizie.
  • Publicarea deciziei la sediul Biroului Electoral Județean Buzău și pe site-ul Instituției Prefectului Județul Buzău.
  • Posibilitatea de a contesta decizia la Biroul Electoral Central în termen de 48 de ore de la afișare.

Decizia nr. 3 din 31 octombrie 2024, emisă de Biroul Electoral Județean nr. 26 Maramureș, a soluționat sesizarea lui Dorin Cozma, reprezentant al PSD Maramureș, cu privire la încălcări ale regulilor de afișaj electoral de către Partidul Național Liberal (PNL) în mai multe localități din județ (Ariniș, Ulmeni, Ieud, Sarasău, Șomcuta Mare, Asuaju de Sus, Vișeu de Sus, Poienile Izei și Botiza).

Sesizarea cuprinde două aspecte:

  • Montarea unor bannere electorale interzise de legislație. În urma sesizării, reprezentanții locali au confirmat eliminarea bannerelor respective.
  • Dimensiunea afișelor PNL, care depășesc limita legală de 500 mm pe o latură și 300 mm pe cealaltă, conform prevederilor Legii nr. 370/2004.

Decizia BEJ nr. 26 Maramureș concluzionează că, pentru bannerele eliminate, nu se impun măsuri suplimentare sau sancțiuni. Totuși, pentru afișele de dimensiuni neconforme, Biroul a hotărât că sunt necesare măsuri administrative și sesizarea autorităților competente pentru aplicarea de sancțiuni.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Verificări în Bucureşti, după ce un câine a fost găsit cu o rană produsă prin sfâşiere, în stare gravă, cu infecţie în organism şi afectare hepatică / Animalul este microcipat, dar nu este înregistrat, indetificarea proprietarului fiind dificilă – FOTO

Explozie puternica la Atena – Este luat în calcul un atentat terorist