CS Dinamo Bucureşti a fost învinsă de echipa daneză Bakken Bears, cu scorul de 83-65 (15-18, 22-18, 16-13, 30-16), joi seara, la Aarhus, în Grupa B a Ligii Nord-Europene de baschet masculin (ENBL).
Dinamo a pierdut al treilea său meci consecutiv, chiar în faţa deţinătoarei trofeului.
Echipa bucureşteană a început bine meciul şi după primele zece minute conducea cu 18-15. Danezii au revenit în joc şi au întors scorul, încheind în forţă, astfel că au obţinut o victorie clară, la diferenţă de 18 puncte.
Dalan Chand Ancrum a fost cel mai bun dinamovist, cu 21 de puncte, 10 recuperări, 6 pase decisive. Jimmie Lee Taylor Jr contribuit cu 15 p, 4 rec, iar Ştefan Grasu, cu 12 p, 5 rec.
De la gazde s-au remarcat Terrence Hargrove Jr, 20 p, Skyler Bowlin, 15 p, 4 pd, Sylvester Berg, 12 p, 4 rec, 3 pd, Darko JukicGame Statistics, 12 p, 4 rec, 5 pd, Urald King, 11 p, 9 rec.
În alte meciuri, miercuri, Inter Bratislava a învins-o pe Fyllingen Lions cu 90-88 şi Bristol Flyers a pierdut acasă cu Legia Varşovia, 79-86, iar joi, Bamberg Baskets a surclasat-o pe Keila Coolbet cu 84-58.
Dinamo va juca următorul meci pe 12 noiembrie, acasă, cu echipa norvegiană Fyllingen Lions.
Clasament
1. Legia Varşovia 7 puncte (4 jocuri)
2. Bakken Bears Aarhus 6 (3)
3. Bamberg Baskets 6 (3)
4. Inter Bratislava 6 (3)
5. Bristol Flyers 3 (3)
6. Dinamo 3 (3)
7. Fyllingen Lions 2 (2)
8. Keila Coolbet 2 (2)
9. Basket Brno 1 (1)
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto; CS Dinamo Baschet/facebook.com