JD Vance a afirmat că şi-a „încărcat armele”, după atentatul asupra lui Trump din Pennsylvania

JD Vance, candidat la funcţia de vicepreşedinte pentru Donald Trump, a apărut joi la Joe Rogan Podcast, într-un interviu amplu, de trei ore, în care a sugerat că el şi Trump pot câştiga „votul homosexualilor normali” – un comentariu care a fost criticat de unii membri ai comunităţii LGBT pe reţelele sociale, informează BBC.

Cei doi au discutat despre tratamentele medicale pentru transsexuali, precum şi despre avort, vaccinul Covid, americanii musulmani şi preferinţele de pe Netflix ale lui Vance.

Vance a susţinut la un moment dat că părinţii bogaţi îmbrăţişează identităţile transgender sau nonbinare ale copiilor lor ca o modalitate de „a vă respinge privilegiul alb”.

„O modalitate prin care aceşti oameni pot participa la birocraţia DEI din această ţară este să fie trans”, a spus Vance, referindu-se la politicile de diversitate, echitate şi incluziune.

Vance a criticat, de asemenea, vaccinul Covid-19, deşi a primit el însuşi unul.

„În ultimii 15 ani cel mai bolnav am fost, de departe, atunci când am făcut vaccinul”, a spus el.

Cu privire la tentativa de asasinare a lui Trump în Butler, Pennsylvania, Vance a spus că a intrat în „modul luptă sau fugi” după ce a auzit că Trump a fost vizat.

„Eram la un loc de mini-golf în Cincinnati, Ohio”, a spus Vance. „Mi-am strâns copiii, i-am aruncat în maşină, am mers acasă, mi-am încărcat toate armele şi, practic, am stat ca o santinelă la uşa noastră din faţă”.

Trump însuşi a apărut pe podcastul lui Rogan într-un episod de trei ore care a fost difuzat în urmă cu cinci zile.

Rogan, al cărui podcast are peste 18 milioane de abonaţi pe YouTube, a declarat că a invitat-o şi pe Kamala Harris la emisiunea sa, dar a adăugat că a respins condiţiile stabilite de campania acesteia, inclusiv limitarea interviului la o oră.
 

Peste 5.200 de companii, IMM-uri şi corporate, au fost finanţate de BCR în 9 luni

Inundaţii în Spania – MAE – O persoană aflată pe lista cetăţenilor români daţi dispăruţi a fost identificată ca fiind decedată