Sărbătorile zilei din 1 noiembrie 2024 – Sf. doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian, cei din Asia
Ortodoxe
Sf. doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian, cei din Asia
Greco-catolice
Sf. Cosma şi Damian, doctori fără plată
Romano-catolice
Toţi Sfinţii
Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi, de neam din Asia, având tată păgân şi mamă creştină, pe nume Teodotia. Rămasă văduvă, mama lor le-a dat o educaţie creştină desăvârşită.
„Ea s-a făcut ca văduva aceea pe care o laudă Apostolul, când zicea că văduva cea adevărată şi singură nădăjduieşte spre Dumnezeu şi petrece în rugăciuni şi în cereri, ziua şi noaptea”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfinţii Cosma şi Damian, „venind în vârstă desăvârşită, petrecând în legea Domnului şi deprinzându-se în viaţa cea fără de prihană, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pământ cu faptele cele bune. Pentru aceasta au şi luat de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor şi trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind toate neputinţele şi izgonind duhurile cele viclene”. (Vieţile Sfinţilor)
„Dar ajutau nu numai oamenilor, ci şi dobitoacelor şi nu primeau nimic pentru aceasta de la nimeni, căci toate acestea le făceau nu pentru avere, adică să se îmbogăţească cu aur şi cu argint, ci pentru Dumnezeu, ca să arate către El dragostea lor, prin dragostea cea către aproapele; nici nu doreau slava omenească prin aceste tămăduiri, ci slava lui Dumnezeu”. (Vieţile Sfinţilor)
Pentru aceasta Sfinţii Cosma şi Damian au fost numiţi, de cei credincioşi, doctori fără plată sau fără de arginţi.
Şi nu numai în viaţa lor, ci şi după moarte s-au arătat tămăduitori, pentru aceasta se cinstesc de Biserică ca nişte calzi folositori şi doctori, apărători ai sufletelor şi trupurilor noastre. (sursă: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com)