Lasconi: Aseară, în sală, la emisiunea cu susţinătorii candidaţilor la alegerile prezidenţiale, lui Dominic Fritz i s-a strigat „primar nazist” când a început să răspundă la o întrebare

Lderul USR Elena Lasconi, candidat la Preşedinţie, relatează că joi seară, în sală, la emisiunea cu susţinătorii candidaţilor la alegerile prezidenţiale difuzată de Antena 3, primarului Timişoarei Dominic Fritz i s-a strigat „primar nazist” când a început să răspundă la o întrebare. ”După 35 de ani, cred că a venit momentul să fim uniţi pentru ceva, nu împotriva a ceva!”, afirmă Lasconi.

”De cele mai multe ori, cuvintele spun tot ce e de spus despre cei care le folosesc, nu despre cei cărora le sunt adresate. Aseară, în sală, la emisiunea Antenei 3 cu susţinătorii candidaţilor la alegerile prezidenţiale, colegului meu Dominic Fritz i s-a strigat „primar nazist” când a început să răspundă la o întrebare. Răspunsul lui nu era problema, ceea ce a făcut la primărie nu era problema, candidatul pe care-l susţine nu era problema, ci pur şi simplu individul din sală atât a găsit în mintea lui potrivit să spună”, scrie Lasconi pe Facebook.
În opinia sa, ura în discurs, remarcile xenofobe şi rasiste nu au ce căuta în dezbaterile politice, în dialogurile noastre, în gândirea noastră.
”Suntem diferiţi, avem păreri diferite, ne plac lucruri diferite, dar tocmai de aceea România este o ţară atât de frumoasă şi puternică. Şi eu am primit de-a lungul ultimilor ani etichete, jigniri, atacuri josnice şi ştiu cât e de neplăcut, dar ştiu precis care este diferenţa între cine sunt eu şi cum vor alţii să pară că sunt. Sunt sigură că mulţi aţi trecut prin asta. După 35 de ani, cred că a venit momentul să fim uniţi pentru ceva, nu împotriva a ceva!”, conchide candidatul USR la Preşedinţie.
Despre acest incident scrie şi jurnalista Melania Cincea, care apreciază că numele celui care i-a strigat lui Fritz că este ”primar nazist” ar trebui făcut public, iar partidul din care face parte ar trebui să-l sancţioneze şi să se delimiteze public de astfel de derapaje.
”Nu este primul episod de acest gen prin care trece Dominic Fritz doar pentru faptul că este de etnie germană, cum, de altfel, s-a întâmplat şi în cazul lui Klaus Iohannis. În vara anului trecut, un om de afaceri din Timişoara l-a numit public, pe Facebook, pe Dominic Fritz „lepră de pui nazist”. Iar asta – în mod dezolant –, în aplauzele/like-urile şi ale unor consilieri locali, ale unor parlamentari, ale unor jurnalişti”, relatează jurnalista, subliniind că acesta nu este doar un „banal” derapaj verbal abject, ci ”este o ieşire xenofobă care incită, fie şi subliminal, la ură”.
Ea aminteşt şi că, în urmă cu câteva luni, un grup de membri şi smpatizanţ AUR cu George Simion în frunte, a intrat în Primăria Timişoara, scandând „Heil, Fritz”.

 

Cutremur politic în Botswana. Au pierdut puterea după 58 de ani în care au dominat scena politică

Român mort pe un şantier din Italia, după ce un zid s-a prăbuşit peste el / Muncitorul lucra la refacerea unei linii de tramvai