Serghei Lavrov vine în UE pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov intenţionează să viziteze Malta în decembrie pentru a lua parte la o reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a anunţat vineri cotidianul Vedomosti, citând-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova, relatează Reuters .

Aceasta va fi prima vizită a lui Lavrov într-o ţară a Uniunii Europene de când Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, în februarie 2022.

Ambasada Maltei în Rusia a declarat pentru Vedomosti că decizia de a organiza reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE pe insulă, în perioada 5-6 decembrie „se aplică tuturor membrilor, inclusiv Federaţiei Ruse”.

„Delegaţiile OSCE sunt informate în mod regulat cu privire la progresul pregătirilor. Detalii practice suplimentare, inclusiv invitaţiile, vor fi trimise tuturor delegaţiilor OSCE în timp util”, a precizat aceasta.

‘Saci de ouă extraterestre’ au apărut pe râuri din Europa: Oamenii se tem de o posibilă epidemie

Cadena SER: Românii reprezintă cea mai mare comunitate străină din zona Valencia