Replică dură pentru ministrul Agriculturii: ‘Indagra nu e platoul de PR, nu servim politicieni însetați de capital de imagine’

„INDAGRA nu este un platou de PR pentru politicieni, ci cel mai mare hub de networking și inovație în agricultură și industrie alimentară. (…) Este dezamăgitor și îngrijorător că domnul ministru Florin Barbu încearcă să transforme acest târg într-un subiect politic, neînțelegând esența și scopul său real. Suntem conștienți că domnul ministru este obișnuit cu evenimente unde este întâmpinat cu „pâine și sare” – și, eventual, un platou de brânzeturi – însă INDAGRA nu este o piață rurală sau un târg de degustări. Nu organizăm acest eveniment pentru a servi politicieni însetați de capital de imagine, care își doresc o baie de mulțime alături de produse tradiționale. INDAGRA este o platformă serioasă, creată pentru cei din industrie care caută inovație, soluții tehnologice și dezvoltare profesională – nicidecum o oportunitate pentru parade politice în campanie electorală”, a reacționat, vineri, Camera de Comerţ şi Industrie a României, după ce ministrul a afirmat că organizarea evenimentului Indagra este una dezastruoasă, în condiţiile în care la târg nu se găsesc produse procesate în România şi nici nu pot fi degustate produse româneşti.

Denigrare

Camera de Comerţ şi Industrie mai susține că ministrul nu s-a implicat deloc în sprijinirea companiilor.

„Ministerul Agriculturii nu a avut nicio implicare activă în organizare, dar se pare că domnul Barbu a preferat să „își exprime dezamăgirea” fără a cunoaște realitatea de la firul ierbii și fără a sprijini concret acest eveniment de anvergură”, conform CCIR.

„ROMEXPO a avut intenția de a organiza o deschidere oficială a târgului, invitând reprezentanți guvernamentali, în primul rând pe cei din Ministerul Agriculturii, care ar trebui să joace un rol esențial în sprijinirea acestui domeniu. Din păcate, nu am primit niciun răspuns la inițiativa noastră, ceea ce arată că implicarea ministerului în problemele reale ale agriculturii și industriei alimentare rămâne doar la nivel declarativ: „vorbe, nu fapte.””, se mai arată în comunicat.

„În plus, domnul ministru ar fi trebuit să știe că, în alte țări din Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii sprijină activ participarea companiilor la evenimente de profil și le facilitează accesul la tehnologie. De asemenea, colaborează cu asociații de profil pentru a organiza târguri ce promovează inovațiile din sector și investește în programe care oferă fermierilor acces la cele mai recente soluții agricole, într-un cadru de business, cum este Centrul Expozițional ROMEXPO, unde aceste manifestări își pot arăta cu adevărat amploarea. Ministerul nu se limitează la a oferi acces în curtea sa pentru diverse încercări de eveniment și, cu atât mai puțin, nu se ocupă de denigrarea unui eveniment de prestigiu, cum este INDAGRA”, conform CCIR.

Propunere refuzată

Ideea lui Florin Barbu, că evenimentul Indagra ar trebui preluat de Ministerul Agriculturii, este combătută de CCIR.

„Iar ideea că statul „va prelua” acest eveniment privat amintește de o perioadă pe care cu toții vrem să o lăsăm în trecut. Nu poți lua ceea ce nu ai avut vreodată – suntem departe de epoca în care statul deținea controlul asupra oricărui eveniment economic din România. Mai mult, este iresponsabil să pretinzi că sprijini agricultorii și să te plângi că nu ești întâmpinat cu mese tradiționale pentru nevoi de PR. Specialiștii care vin la INDAGRA nu sunt interesați de o scenă de folclor politic, ci de proiecte de viitor, investiții și schimburi de experiență autentice. Astfel de declarații sunt o încercare nedemnă de a politiza un eveniment de prestigiu în timpul campaniei electorale. Fermierii, procesatorii și specialiștii investesc efort și pasiune an de an în INDAGRA. Este o jignire nu doar pentru organizatori, ci și pentru cele 500 de companii expozante din 25 de țări, care contribuie la succesul acestei platforme internaționale”, mai spune Camera de Comerţ şi Industrie.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Klaus Iohannis ar putea rămâne fără vila din Aviatorilor – Lider liberal: Da, sunt de acord să se dea altă destinație

Ploaie de drone asupra Ucrainei – Rusia doboară recordul pentru a doua oară într-o lună