Marcat cu o impresie slabă a unui corp și a unei fețe, artefactul este considerat de mulți ca fiind țesătura reală folosită pentru a înfășura cadavrul lui Hristos după crucificare. Dar istoria sa documentată începe abia la mijlocul secolului al XIV-lea și a fost o sursă de scepticism aproape tot atâta timp, mulți respingându-l ca fiind un fals medieval.
Acum, un nou studiu a descoperit că amprenta de pe giulgiu nu ar fi putut fi făcută de un corp uman tridimensional, ci probabil de un basorelief – o sculptură superficială. Pentru a ajunge la această concluzie, Cicero Moraes, autorul noului studiu, a creat o simulare virtuală în care o țesătură a fost plasată peste un corp în încercarea de a reproduce faimosul giulgiu.
Însă țesătura virtuală, atunci când era așezată, prezenta „o imagine distorsionată și semnificativ mai robustă” decât cea de pe giulgiu, ca urmare a trecerii de la 3D la 2D. Studiul a constatat că numai prin repetarea procesului cu un basorelief în loc de corp se putea obține o impresie similară cu cea de pe artefact.
Moraes, expert brazilian în criminalistică și ilustrator 3D, a declarat: „Explicația diferențelor este foarte simplă. Când învelești un obiect 3D cu o țesătură, iar acel obiect lasă un model precum petele de sânge, aceste pete generează o structură mai robustă și mai deformată în raport cu sursa. Deci, în linii mari, ceea ce vedem ca urmare a imprimării unor pete de pe un corp uman ar fi o versiune mai umflată și mai deformată a acestuia, nu o imagine care arată ca o fotocopie. Un basorelief, însă, nu ar provoca deformarea imaginii, rezultând o figură care să semene cu o fotocopie a corpului’.
O imagine a amprentei lăsate de un corp 3D arată diferența izbitoare cu giulgiul.
Scalpul și degetele de la picioare se extind în mod ciudat în afară, în timp ce părți mari din zona trunchiului, a inghinală și a gâtului nu au fost captate deloc, iar asemănarea în general este foarte largă.
Între timp, imaginea amprentei lăsate de un basorelief puțin adânc oferă o bună reconstituire a imaginii din giulgiu. Ca o explicație, Moraes a oferit exemplul măștii lui Agamemnon, o mască mortuară din aur care se presupune că a fost turnată din chipul vechiului rege micenian.
Pare prea largă pentru un chip uman, dar dl Moraes a afirmat că aceasta este de fapt o distorsiune normală.
El a spus: „Orice adult atent poate testa acest lucru acasă. De exemplu, vopsindu-vă fața cu un lichid pigmentat, folosind un șervețel mare sau un prosop de hârtie sau chiar o țesătură, și înfășurându-l în jurul feței. Apoi scoateți țesătura, întindeți-o pe o suprafață plană și vedeți imaginea rezultată. Această deformare este cunoscută sub numele de efectul ‘măștii lui Agamemnon’, deoarece seamănă cu acest artefact antic’.
Moraes este bine cunoscut pentru reconstituirea criminalistică a chipurilor unor figuri istorice din craniile lor. El se îndoiește că giulgiul a atins vreodată trupul lui Iisus. „Cred că posibilitatea ca acest lucru să se fi întâmplat este foarte redusă”, a spus el.
Deși este reticent în a considera artefactul drept un fals, el crede că calitățile sale sunt mai mult artistice decât istorice.
El a spus: „În general, oamenii se împart în două tabere în cadrul dezbaterilor. Pe de o parte sunt cei care cred că este un giulgiu autentic al lui Iisus Hristos, pe de altă parte, cei care cred că este un fals. Dar eu înclin spre o altă abordare: că este, de fapt, o operă de artă creștină, care a reușit să transmită foarte bine mesajul dorit. Mi se pare mai degrabă o lucrare iconografică non-verbală, care a servit cu mare succes scopului mesajului religios pe care îl conține”.
Timp de secole, catolicii au venit în număr mare în orașul italian Torino pentru a fi în prezența faimosului giulgiu. Piesa venerată de pânză, care măsoară 1,5 m pe 1,7 m, poartă o imagine slabă a părții din față și din spate a unui bărbat – interpretat de mulți drept Iisus Hristos. Credincioșii spun că a fost folosit pentru a înfășura trupul lui Hristos după crucificare, lăsând amprenta sângeroasă a acestuia, ca un instantaneu fotografic.
În anii 1970, microscopistul Walter McCrone a analizat giulgiul ca parte a Proiectului de Cercetare a Giulgiului din Torino (STURP). El a constatat că a fost pictat cu pigmenți de roșu și vermilion în gelatină și că nu exista sânge în probe, deși unii dintre colegii săi din STURP i-au contestat concluziile.
Testele cu radiocarbon efectuate în anii 1980 au datat, de asemenea, giulgiul în secolele al XIII-lea sau al XIV-lea. Dar și acest lucru a fost pus sub semnul întrebării, unii susținând că proba ar fi putut proveni de la o reparație ulterioară sau că ar fi putut fi contaminată în vreun fel.
Profesorul Liberato De Caro, profesor universitar și catolic cu sediul în Bari, Italia, a descoperit recent că obiectul datează de acum 2 000 de ani, din timpul lui Hristos, discreditând astfel cercetările anterioare din anii 1980.
Vaticanul însuși, între timp, a avut poziții diferite cu privire la giulgiu în momente diferite. În 1390, Papa Clement al VII-lea a declarat că nu era autentic, ci că era „o pictură sau un panou făcut pentru a reprezenta sau imita giulgiul”, dar, în 1506, Papa Iulius al II-lea a revenit asupra deciziei și a declarat că era autentic până la urmă.
Papii moderni au vorbit despre el cu venerație, dar, în general, s-au abținut să îl declare autentic.
