Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că a intrat în competiţia prezidenţială pentru a câştiga alegerile şi a adăugat că nu şi-a făcut “filmul” că le va pierde. Ciolacu a mai precizat că el crede că românii doresc o schimbare, vor un preşedinte mediator, un arbitru care să nu ţină cu o echipă sau alta, nu cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani când preşedinţii s-au implicat direct în viaţa politică şi în viaţa internă a unor partide.
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă este pregătit să piardă alegerile prezidenţiale, în buna tradiţie a PSD din ultimii 20 de ani.
”Nu-i vorba dacă eşti pregătit. În primul rând am intrat în această competiţie să câştig alegerile. Încă nu mi-am făcut filmul că voi pierde alegerile. Dar sunt un om foarte echilibrat şi foarte normal. Nu am excese, nu am obligaţii, nu am datorii. Sunt un om care am o familie, în funcţie de cât s-a câştigat atâta s-a cheltuit. Am chiar o familie echilibrată, o familie normală, am un copil super echilibrat, modest, care învaţă, îşi vede de viaţa lui. De asta nici nu am vrut să-l expun sub nicio formă în această campanie. E posibil până la sfârşit să fie nevoie pentru a închide anumite răutăţi să-mi expun familia, dar nu am nicio problemă. Nu mai sunt tânăr, dar am o vârstă rezonabilă – 57 de ani. Încă mai pot face multe în viaţă, nu neapărat în politică.”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a fost întrebat dacă a reuşit să-l convingă pe fiul său să meargă la vot.
”Nu era vorba de convingere de a merge la vot. Eu am vrut să spun, relaţia mea şi fiul meu, care nu este o relaţie încărcată şi fiul meu nu e dependent de tatăl lui şi de politica pe care o face. Şi eu nu pun presiune pe fiul meu că neapărat tu trebuie să faci asta. Îl las să facă ce simte el. Categoric va merge la vot. Şi el şi fiica mea pentru că tot s-a căsătorit”, a transmis preşedintele PSD.
Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă va demisiona din fruntea PSD dacă pierde finala prezidenţială.
”Cred că e o decizie pe care o să o iau, dar, repet, nu am intrat în această competiţie, să o pierd. Şi încă mă consider cel mai frumos dintre urâţi, lucru care devine evident pe zi ce trece. Va trebui să am eu, în primul rând o discuţie eu cu mine şi o să o am. De obicei o am rapid. Nu las lucrurile… Şi pe urmă o discuţie cu colegii mei”, a explicat preşedintele PSD.
La remarca potrivit căreia niciodată în istoria PSD nu s-a întâmplat ca un candidat care pierde să mai aibă viaţă la vârful partidului, Ciolacu a replicat: ”Dar ştiţi că acest lucru se întâmplă numai în România. În rest, nu există această cutumă. O să am o discuţie eu cu mine şi pe urmă cu colegii în eventualitatea în care există această posibilitate. Momentan eu cred că românii doresc o schimbare, doresc un preşedinte exact cum a spus aţi spus şi dumneavoastră la introducere, un preşedinte mediator, un arbitru, care să nu ţină cu o echipă sau cu alta, cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, preşedinţii s-au implicat direct în viaţa politică. Ar fi trebuit să se implice în viaţa socială. S-au implicat direct în viaţa politică şi în viaţa internă a unor partide. Mai mult, ultimul preşedinte, domnul Iohannis, a vrut să distrugă un partid politic, Partidul Social Democrat”, a afirmat Ciolacu.
Răspunzând afirmaţiei conform căreia Iohannis a distrus PSD aducându-l la guvernare, Ciolacu a declarat: ”Nu a avut ce face. A trebuit să ne roage să intrăm la guvernare într-un moment în care exista…Era un haos în România. Noi eram la un prag de criză socială. Era cea mai mare inflaţie, preţuri explodate la energie, cel mai mare deficit, nu se vedea nimic în industrie, nu se întorsese niciun ban în economie, erau fără cap şi fără coadă”, a mai declarat Marcel Ciolacu.