Premierul Marcel Ciolacu ar urma să se întâlnească, peste câteva zile, cu omologul spaniol Petro Sanchez, iar discuţiile vor atinge şi subiectul organizării unui centru logistic în care să fie ajutaţi românii din Spania care au suferit în urma inundaţiilor.
Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, în cadrul unei vizite la Arad, că există deja creată o celulă de criză la Ministerul de Externe, dar va fi organizat şi un centru logistic în colaborare cu autorităţile spaniole.
Întrebat de jurnalişti despre repatrierea victimelor, premierul a declarat: „În acest moment am creat o celulă de criză, este o celulă de criză la Ministerul de Externe, m-am văzut cu domnul ministru al Transporturilor, deja s-a discutat, în cazul în care se doreşte…”.
Şeful Guvernului a spus că şi-ar fi dorit să fie deja în zona Valencia, afectată de inundaţii, dar, „după o coordonare cu premierul Petro Sanchez”, această vizită a fost amânată pentru săptămâna viitoare.
„O să amânăm câteva zile pentru că dânsul are încă o mobilizare a armatei. Vom avea un centru logistic, pentru că s-au pierdut şi documente şi cine doreşte să se repatrieze, deci cu alte cuvinte suntem implicaţi, dar cum este corect, că suntem în alt stat, ne coordonăm atât la nivel guvernamental, cât şi la nivel local”, a precizat Marcel Ciolacu. AGERPRES/(A, AS – autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)