Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că nu crede în promisiunile social-democraţilor care susţin că nu vor mări taxe, deoarece î cunoaşte şi ştie ce vorbeau până acum. El crede că PSD nu vrea să piardă voturi dacă ar spune aceste lucruri, deoarece suntem în campanie electorală.
Nicolae Ciucă a declarat, sâmbătă, la Sinaia, cu prilejul lansării programului de guvernare al PNL, că liberalii vor crea 400.000 de noi locuri de muncă până la finalul anului 2028.
”Pentru a scădea deficitul, PNL va întări disciplina financiară prin reforme instituţionale şi reducerea cheltuierilor statului. Estimăm că prin politici de dezvoltare şi investiţii vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028. Vom creşte salariul mediu net pe economie de la 5.000 de lei, cât este în prezent, la 7.000 de lei până la finalul mandatului”, a declarat preşedintele PNL.
El a adăugat că liberalii susţin şi majorarea contribuţiei la pilonul II de pensii.
”O altă măsură susţinută de PNL este majorarea etapizată a contribuţiei la pilonul II de pensii, de la 4,75% la 6%. Trebuie să spunem că numai datorită PNL avem astăzi cota unică şi pilonul II de pensii. PSD a vrut să le desfiInţeze. PSD a vorbit despre impozitul progresiv şi despre naţionalizarea pilonului II de pensii”, a menţionat Nicolae Ciucă.
El a mai afirmat că nu crede în promisiunile PSD că nu vor fi mărite taxele.
”Nu cred ce promite PSD azi când spune că nu va mări taxe. Am văzut programul lor, nu cred nimic pentru că îi cunosc şi ştiu ce vorbeau până acum. Suntem în campanie şi nu vor să piardă voturi. Dar dacă binomul PSD-AUR ajunge să pună mâna pe putere, adio cotă unică, adio bani din pilonul II de pensii, adio micro-întreprinderi”, a mai transmis liderul PNL.