VIDEO Vot în R. Moldova – Apar primele acuzații: Operațiunea ‘Autocarul’ din Transnistria

Mai mulți moldoveni care își exercită dreptul de vot în cele 30 de secții de votare deschise pentru alegătorii din regiunea transnistreană anunță că oamenii sunt aduși la secții cu autocare și microbuze.

„Sunt aduși cu autobuzele, cu rutierele până la poștă. De acolo oamenii merg pe jos”, a declarat o femeie care votează la secția din Bender, pentru jurnalista Viorica Tataru, scrie deschide.md.

De menționat că transportarea organizată a alegătorilor este interzisă și se pedepsește conform legislației.

Reprezentantul misiunii Promo-LEX de Observare a Alegerilor, Nicolae Panfil, susține duminică, 3 noiembrie, o conferință de presă privind deschiderea secțiilor de votare în cadrul turului II al alegerilor prezidențiale.

Potrivit lui Nicolae Panfil, 62 de secții au fost deschise mai devreme.

Până la ora 09:00, echipa centrală a Promo-LEX a prelucrat 141 de cazuri de incidente, dintre care 109 de incidente au fost confirmate.

Au fost semnalate incidente legate de prezența afișelor la secția de votare, de agitație electorală, de influențarea votului, transportarea organizată etc.

Cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați duminică din nou la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Ei urmează să facă alegerea între Maia Sandu, care a fost votată în primul tur de peste 42 % din alegători, și Alexandr Stoianoglo, care a luat 26 la sută din voturi.

Promo-LEX pune la dispoziția cetățenilor o adresă de e-mail și un număr de telefon la care vor putea semnala anumite nereguli ale procesului electoral, pentru ziua alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, așa cum a fost și în ziua alegerilor din 20 octombrie.

Astfel, în situația în care ați fost martorii unei situații mai puțin obișnuite, vă îndemnăm să contactați Asociația la adresa: [email protected] sau la numărul de telefon: 068 43 83 23, valabil și pentru Viber, Telegram sau Whatsapp.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Dolj: Şoferul turc al unui TIR a intrat în gardul a două locuinţe şi în două maşini parcate, după ce i s-a făcut rău / El a suferit un infarct, iar cadrele medicale nu au reuşit să îl salveze – FOTO

Forţele ucrainene au respins una dintre cele mai puternice ofensive ale Rusiei