În primul tur al alegerilor prezidențiale, autoritățile din țara noastră au atenționat repetat autoritățile ruse asupra tentativelor unor entități de a transporta organizat cetățenii către secțiile din cadrul Ambasadei noastre la Moscova. Astfel, aglomerațiile de la cele două secții de votare din Rusia ar fi fost create artificial, în scopul periclitării procesului electoral.
MAE precfiza atunci că secțiile din Moscova sunt dotate cu numărul maxim de buletine de vot – cinci mii pentru fiecare secție. Potrivit autorităților, decizia de a deschide secții de votare în Federația Rusă doar în sediul Ambasadei s-a luat ca rezultat al incapacității de a întruni în alte orașe/locații toate cerințele de securitate, astfel încât să ne asigurăm că nu vor exista primejdii pentru cetățenii noștri care vor veni să voteze și funcționarii electorali care vor asigura organizarea procesului.