Girona s-a impus cu scorul de 4-3 sâmbătă seara, pe teren propriu, în faţa lui Leganes, într-un meci din etapa a 12-a din La Liga.
Pe Estadio Montilivi, gazdele au marcat prin Miguel Gutierrez (21), Arnau Martinez (31), Christian Stuani (62, penalty) şi au beneficiat şi de autogolul lui Sergio Gonzalez (73). Oaspeţii au punctat prin Renato Tapia (24), Juan Cruz (41) şi Munir El Haddadi (77). Girona ocupă momentan locul 10, cu 15 puncte, iar Leganes este pe 15, cu 11 puncte.
Tot sâmbătă, Osasuna a câştigat cu 1-0 partida de acasă cu Valladolid, singurul gol fiind marcat de Ante Budimir (19, penalty). Osasuna este pe locul 4, cu 21 de puncte, în timp ce Valladolid este pe locul 19, penultimul, cu 8 puncte.
Vineri, în prologul etapei, Alaves a învins cu 1-0 pe Mallorca.
Aşa cum se ştie, din cauza inundaţiilor catastrofale produse în regiunea Valencia, soldate cu zeci de victime, Federaţia spaniolă de fotbal a reprogramat partidele Valencia – Real Madrid şi Villarreal – Rayo Vallecano.
Runda continuă cu partidele programate duminică, atunci când va avea loc şi derby-ul catalan dintre FC Barcelona, liderul la zi, şi Espanyol. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)