Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (3 ATP, favorit nr. 3) a câştigat duminică turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, dotat cu premii totale în valoare de de 5.950.575 de euro, după ce l-a învins în finală pe francezul Ugo Humbert (18 ATP, favorit nr. 15) în două seturi simetrice, 6-2, 6-2.
Germanul, care a mai fost finalist la acest turneu în 2020 când a pierdut în faţa rusului Daniil Medvedev, s-a impus acum lejer, după o partidă de doar o oră şi un sfert, el reuşind 4 aşi, fără a face vreo dublă greşeală, francezul reuşind 3 aşi şi având patru duble greşeli.
Campion olimpic în 2021 la Tokyo, Zverev (27 ani) a cucerit la Paris al 23-lea său titlu în circuitul ATP, al 7-lea la un turneu de categorie Masters 1.000.
Ugo Humbert a disputat, în schimb, prima sa finală la această categorie, cea mai importantă după turneele de Mare Şlem. AGERPRES/(AS- editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)