ALEGERI ÎN MOLDOVA: Alerte false cu bombă la secţii de votare din diaspora. Maia Sandu: “Hoţilor le este frică de voi” / Prezenţa la vot a ajuns la 52.94 la sută

Autorităţile din Frankfurt, Germania şi Liverpool, Northampton, Marea Britanie au fost alertate recent că unele secţii de votare pentru scrutinul prezidenţial din R. Moldova sunt minate, informează Ministerul moldovean al Afacerilor Externe, potrivit newsmaker.md.

Serviciile specializate din statele respective au pus în aplicare protocoalele pentru situaţii de alertă şi deja au finalizat controlul, anunţând că alarmele respective au fost false.

MAE anunţă că alarmele sunt false, menite doar să oprească procesul de votare.

Autorităţile moldoveneşti au anunţat anterior despre intenţia de alerte false şi coordonează acţiunile cu autorităţile statelor vizate.

Preşedinta Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, a publicat un mesaj video către cetăţenii Republicii Moldova. Ea şi-a încurajat conaţionalii din diaspora să fie fără teamă, în contextul în care la câteva secţii de votare au fost anunţate alerte false cu bombă. Sancu a menţionat că în spatele acestor incidente stau „hoţi”, cărora le-ar fi frică de votul diasporei. 

„Dragi moldoveni din diasporă, vă mulţumim pentru mobilizarea excepţională! Sunteţi o forţă extraordinară! Hoţilor le este frică de voi, de aceea au pus la cale, în câteva secţii de votare, alerte false cu bombă. Nu vă fie frică. Continuaţi să mergeţi la vot. Fiecare vot cinstit salvează Moldova!”, a declarat Maia Sandu.

La ora 19.30, prezenţa la vot a ajuns la 52.94 la sută (1.634.537).

 

MAE anunţă că patru români sunt în continuare dispăruţi în urma inundaţiilor puternice din Spania, ceilalţi cetăţeni români anunţaţi iniţial ca dispăruţi fiind în siguranţă

Benjamin Netanyahu a spus că gruparea Hezbollah trebuie să fie respinsă dincolo de râul Litani