Indonezia: Vulcanul Laki-laki de pe insula Flores a erupt, provocând moartea a nouă persoane

Cel puţin nouă persoane au murit după ce vulcanul Lewotobi Laki-laki din estul Indoneziei a erupt duminică, degajând coloane explozive de lavă şi forţând autorităţile să evacueze mai multe sate din apropiere, au declarat luni autorităţile, potrivit Reuters.

Muntele Lewotobi Laki-laki, situat pe insula Flores din provincia Nusa Tenggara de Est, a erupt duminică la ora locală 23.57 (15:57 GMT), aruncând o coloană de culoarea roşu aprins de lavă, cenuşă vulcanică şi roci incandescente, a declarat luni Hadi Wijaya, un purtător de cuvânt al Centrului de Vulcanologie şi Mitigare a Riscurilor Geologice (PVMBG).

„După erupţie, s-a produs o pană de curent, apoi a plouat şi au fost fulgere mari care au provocat panică în rândul locuitorilor”, a declarat el pentru Reuters, adăugând că autoritatea a ridicat statutul vulcanului la nivelul IV sau cel mai înalt.

Agenţia a recomandat ca zona să fie eliberată pe o rază de şapte kilometri.

Lava şi rocile au lovit cele mai apropiate aşezări la aproximativ patru kilometri de crater, arzând şi distrugând casele locuitorilor, a declarat Hadi.

Până luni dimineaţă, cel puţin nouă persoane au murit, a anunţat Heronimus Lamawuran, un oficial local din zona de est a Flores, adăugând că erupţia a afectat şapte sate.

„Am început să evacuăm locuitorii din această dimineaţă în alte sate situate la aproximativ 20 km (13 mile) de crater”, a spus el.

Cele mai apropiate sate erau acoperite de cenuşă vulcanică groasă luni dimineaţă, a adăugat Heronimus. 

Indonezia se află pe „Inelul de foc al Pacificului”, o zonă cu activitate seismică ridicată deasupra mai multor plăci tectonice.

Această erupţie urmează unei serii de erupţii ale diferiţilor vulcani din Indonezia. În mai, un vulcan de pe insula îndepărtată Halmahera, Muntele Ibu, a provocat evacuarea oamenilor din şapte sate.

Vulcanul Ruang din Sulawesi de Nord a erupt, de asemenea, în luna mai şi a determinat autorităţile să evacueze peste 12 000 de persoane.

 

 

 

„Obiect luminos” în zona Sudanului: Air France a suspendat până la noi ordine zborurile deasupra Mării Roşii

Directorul general al Volkswagen: Reducerea costurilor VW este necesară după ”decenii de probleme structurale”