Preşedintele francez Emmanuel Macron a felicitat-o duminică pe Maia Sandu pentru „realegerea ei în fruntea Moldovei” şi şi-a exprimat bucuria pentru faptul că „democraţia a triumfat asupra tuturor ingerinţelor şi tuturor manevrelor”, informează AFP preluat de agerpres.
În timp ce preşedinta în exerciţiu a Republicii Moldova tocmai şi-a revendicat victoria la finalul turului doi de scrutin împotriva contracandidatului ei Alexandr Stoianoglo, fost procuror susţinut de socialiştii proruşi, preşedintele francez a scris pe platforma de socializare X că „Franţa va continua să fie alături de Moldova pe drumul său european”.
France Presse aminteşte că Rusia a fost acuzată de amestec în procesul electoral din Republica Moldova, acuzaţii respinse categoric de Kremlin.