Trei primari membri ai principalului partid prokurd din Turcia au fost acuzaţi de terorism şi destituiţi

Primarii marilor oraşe Mardin şi Batman, precum şi cel al localităţii Helfeti, toate trei situate în sud-estul majoritar kurd al ţării, au fost înlocuiţi de guvernatori numiţi de stat, a precizat ministerul într-un comunicat.

Primarul oraşului Mardin, Ahmet Turk, personalitate populară a mişcării kurde, în vârstă de 82 de ani, fusese deja demis din funcţie şi întemniţat pentru mai multe luni în timpul mandatelor precedente, puterea turcă acuzându-l de legături cu combatanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Turk şi ceilalţi doi primari prokurzi fuseseră aleşi în timpul alegerilor locale din martie, care s-au soldat cu o largă victorie a opoziţiei în detrimentul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, islamo-conservator) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Aceste destituiri intervin la câteva zile după arestarea pentru presupuse legături cu PKK a unui primar dintr-un sector din Istanbulul, provenit din partidul de opoziţie CHP, social-democrat.

Bătălia pentru Casa Albă și soarta Ucrainei – Ce ar însemna o eventuală victorie a lui Trump

Scandal monstru în Israel: Benjamin Netanyahu ar fi ordonat o scurgere de informații, ce a dus la moartea unor ostatici