Timişoara: Descindere a procurorilor DIICOT la persoane suspectate că gestionau o reţea de persoane cu handicap puse să cerşească / Una dintre victime, exploatată încă din 2019

Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Crimă Organizată din Timişoara, însoţiţi de luptătorii de la trupele speciale, au descins, luni dimineaţă, la membrii unei grupări care exploata, pentru cerşetorie, persoane cu handicap.

Potrivit anchetatorilor, persoane cu diferite forme de handicap fizic erau duse în fiecare dimineaţă în parcări de magazine, în intersecţii sau pe strzăi aglomerate din Timişoara, pentru a cere bani de la trecători.

În urma descinderilor din cartierul Kuncz din Timişoara, 10 persoane au fost ridicate şi duse la audieri, la sediul DIICOT Timişoara.

Între aceştia şi doi cerşetori şi o femeie infectată cu HIV care era exploatată în scopuri sexuale.

De asemenea, sursele citate susţin că gruparea exploata cel puţin un cerşetor încă din anul 2019.

Membrii grupării vor fi cercetaţi pentru trafic de persoane în formă continuată.

 

Aproape 1 milion de turişti români au călătorit în Turcia în primele nouă luni ale anului. De la începutul anului şi până acum, Turcia a găzduit în total 49,2 milioane de vizitatori şi a acumulat venituri de 46,9 miliarde de dolari din turism

Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă la Melbourne, la câteva săptămâni după accidentul Oliviei Rodrigo/ VIDEO