Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită. „Nu am emoţii, am adevărul de partea mea, merg cu inima deschisă”, a declarat Tătaru. Luni la prânz, Tătaru a fost pus sub control judiciar şi are interdicţia de a-şi exercita profesia. Avocata sa consideră măsurile nelegale
UPDATE – Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, acuzat de luare de mită, a fost pus sub control judiciar şi are interdicţia de a-şi exercita profesia
Avocata fostului ministru, Sandra Grădinaru, a declarat că, în opinia sa, măsura este nelegală.
„Cele două măsuri au fost impuse pentru 60 de zile. Vom ataca măsura impusă de procurori, în condiţiile în care au fost sute de oameni la Huşi care susţin că nu au dat niciodată niciun leu doctorului Tătaru. Se continuă în construirea acestui dosar. Nu a existat niciun flagrant şi acum urmează să se mai facă audieri şi să se vadă dacă unii suspecţi recunosc sau nu recunosc, dacă au fost identificaţi sau nu. Pe înregistrări nu apare nicăieri, vă asigur, doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. Aţi văzut cu toţii la percheziţii nu s-a găsit măcar un leu în cabinetul doctorului Tătaru”, a declarat avocata sa.
Apărătoarea lui Tătaru consideră nelegal controlul judiciar, dispus pentru 60 de zilel, „la fel cum este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil, având în vedere că are discuţii cu alţi parlamentari şi alte peraoane care au imunitate”.
„La fel este nelegal că s-a violat viaţa privată a sute de pacienţi care şi-au spus cele mai intime secrete doctorului Tătaru. Este nelegal că s-au autorizat investigatori sub acoperire care au fost lăsaţi să se plimbe în toate saloanenele acelui spital, fără să se respecte vreo regulă” a mai spus avocata.
STIREA INIŢIALĂ Tătaru a venit la DNA Iaşi însoţit de avocaţi, declarând, înaintea intrării în sediul instituţiei, că nu are emoţii şi că merge „cu inima deschisă” în faţa anchetatorilor.
„Nu am emoţii, ştiu că am adevărul de partea mea şi merg cu inima deschisă”, a spus fostul ministru al Sănătăţii şi fost preşedinte al PNL Vaslui.
Procurorii DNA l-au pus sub urmărire penală, luna trecută, pe Nelu Tătaru, într-un dosar în care este acuzat că ar fi luat mită, în calitate de medic, bani şi alimente, sumele variind între 100 şi 500 de lei.
Fostul ministru al Sănătăţii s-a declarat nevinovat şi a spus că nu a condiţionat niciodată actul medical.
În 14 octombrie, Comisia juridică din Camera Deputaţilor a admis, în unanimitate, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru, acuzat de DNA de luare de mită. Acesta a participat la şedinţa comisiei, împreună cu avocata sa. În aceeaşi zi, plenul Camerei Deputaţilor a votat, cu 177 de voturi pentru, 12 voturi contra şi o abţinere, cererea de ridicare a imunităţii deputatului Nelu Tătaru,
Înaintea audierii în Comisia Juridică, fostul ministru al Sănătăţii a declarat că nu a primit niciun ban şi nu a atins niciun ban.