Mehedinţi: Aproape un kilogram de ketamină, descoperit în urma unui flagrant / Un bărbat încerca să vândă drogurile

Un bărbat de 40 de ani a fost prins în flagrant când încerca să vândă aproape un kilogram de ketamină în Drobeta Turnu Severin.

”Poliţiştii Serviciului de Combaterea a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 40 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. În ziua de 1 noiembrie 2024, bărbatul a fost surprins în flagrant delict, în municipiul Drobeta Turnu Severin, în timp ce comercializa aproximativ 990 de grame de ketamină, drog de risc”, a transmis, luni, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că, ulterior, în urma percheziţiei efectuate în oraşul Orşova, la locuinţa acestuia, au fost descoperite şi ridicate obiecte purtând urme de substanţă, un grinder şi un cântar electronic, precum şi alte mijloace de probă.

”La data de 2 noiembrie a.c., procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi au dispus reţinerea bărbatului, iar ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mehedinţi a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, a mai transmis sursa citată.

 

 

Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Anul acesta vom putea da în trafic un prim tronson în lungime de 18 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti / Mobilizare bună pe şantier – aproximativ 1.125 persoane şi 210 utilaje

Istvan Kovacs va arbitra partida Inter – Arsenal, din Liga Campionilor