„Centralul” român Istvan Kovacs a primit o nouă delegare la un meci important din Liga Campionilor, de această dată în runda a patra a fazei principale.
Istvan Kovacs va arbitra partida Inter – Arsenal, de miercuri, 6 noiembrie, ora 22:00, la Milano. El va fi ajutat de asistenţii Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi şi de al patrulea oficial Mircea Feşnic. În camera VAR se vor afla Christian Dingert (Germania) şi Cătălin Popa.
Ambele echipe sunt neînvinse după primele 3 etape, acumulând fiecare câte 7 puncte. Inter se află pe locul 7, în timp ce Arsenal este pe 9.
Istvan Kovacs a mai arbitrat în acest sezon de Liga Campionilor jocul din runda precedentă, Real Madrid – Borussia Dortmund 5-2. Şi va fi meciul său cu numărul 24 în fazele principale ale celei mai importante competiţii europene.