Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunţat luni dimineaţă că procesul de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat inclusiv în diaspora.
A fost un proces care a început duminică la ora 0.00, la Tokyo, şi s-a încheiat luni dimineaţa, la ora 6.00, ora Chişinăului, cu ultimele patru secţii de vot, deschise în SUA şi Canada.
Cu excepţia a trei secţii de vot din diaspora, ale căror date încă nu au fost procesate, Maia Sandu a adunat 55,41 la sută din voturi, în timp ce Alexandr Stoianoglo are 44,49 la sută din voturi.
Diaspora a făcut diferența
Votul de pe teritoriul Republicii Moldova, unde toate datele au fost procesate, arată că Stoianoglo a fost preferat de 51,19 la sută dintre alegători, în timp ce Maia Sandu are 48,81 la sută din voturi.
Consecințe
Acest rezultat, care confirmă practic şi ceea ce s-a întâmplat la referendumul de acum două săptămâni – o susţinere proeuropeană mai puternică în diaspora decât în ţară – şubrezeşte şansele ca partidul Maiei Sandu, proeuropeanul PAS, să reuşească performanţa din 2021 de a câştiga majoritatea absolută în parlament la alegerile legislative de anul viitor.
De altfel, fostul preşedinte prorus Igor Dodon, pe care Maia Sandu l-a învins în 2020, a acordat un interviu pentru agenţia rusă TASS în care a ridiculizat-o pe Maia Sandu şi a spus că este „preşedinta diasporei”, în timp ce Alexandr Stoianoglo, susţinut de partidul său socialist, este cel care a câştigat alegerile pe plan intern.
„Alexandru Stoianoglo, care a fost susţinut de Partidul Socialiştilor (din Republica Moldova), după cum arată datele CEC, a câştigat alegerile prezidenţiale pe plan intern, unde numărătoarea a fost finalizată. Maia Sandu l-a învins pe seama votului din secţiile de votare din străinătate.
Rezultatele arată guvernarea eşuată a Maiei Sandu şi a Partidului său Acţiune şi Solidaritate, căruia cetăţenii ţării i-au refuzat credibilitatea. Ea s-a transformat într-o preşedintă a diasporei”, a declarat Dodon. Potrivit lui, Sandu a obţinut un avantaj graţie alegătorilor din străinătate, „aşa cum s-a întâmplat şi în timpul referendumului privind aderarea la UE, care a eşuat pe plan intern, dar a fost scos de autorităţi cu o marjă minimă de 0,7% tot pe seama voturilor diasporei”.
În diaspora, unde mai erau de centralizat datele de la trei secţii de vot, Maia Sandu a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale cu o majoritate copleşitoare, de 82,77 la sută din voturi.